Cum a făcut pandemia de gripă spaniolă din 1918 să se oprească Hollywood-ul

În momente dificile, ca cele pe care le traversăm, e instructiv să analizăm ce au făcut alții înaintea noastră, care au traversat crize existențiale la fel sau chiar mai mari

O epidemie masivă de gripă, izbucnită acum 102 ani, a închis în 1918 producția de filme și a afectat actorii. „Pesimiștii comentau că ar fi începutul sfârșitului”, scrie publicația The Hollywood Reporter într-o amplă analiză a situației de acum un secol.

Erau motive să fie momente faste la Hollywood. Ororile Primului Război Mondial se apropiau de final – era noiembrie 1918 – iar industria, mai exact filmul mut, era în plină expansiune, oferind proiecții în peste 20.000 de săli de cinema din America. După Weekly Service, în 1918 se credea că industria filmului urma să fie pe locul 5 în economia americană, după agricultură, extragerea cărbunelui, industria oțelului și transport, fiind capitalizată cu circa 250 de milioane de dolari. Totuși, acest progres rapid se vedea amenințat de epidemia de gripă, care avea să secere milioane de vieți pe glob...

Ca astăzi, în plină criză COVID-19, studiourile și sălile de cinema aveau de-a face cu pericolul unei viroze care amenința nu doar viețile angajaților, dar și funcționarea ramurii economice. Pentru mai multe luni, studiourile și lanțurile de cinematografe au crezut că gripa spaniolă se va limita la Coasta de Est. Totuși, gripa mergea spre vest.

La începutul lui octombrie, National Association of the Motion Picture Industry, care pierdea bani pe măsură ce sălile din Statele Unite erau pe jumătate goale, anunța un embargo la premiere începând cu 14 octombrie. Proprietarii de săli de cinema din Los Angeles, dintre care unii deja începuseră să distribuie măști de tifon, au reacționat la embargo cu sfidare. Legendarul impresar Sid Grauman, totuși, declara cu aroganță către Los Angeles Times că „are suficiente filme la îndemână, că nu are informații privind gripa de la cei apropiați și că nu a auzit niciun strănut de la public...” Totuși, pe 11 octombrie, primăria Los Angeles ordona tuturor teatrelor, cinematografelor și saloanelor de distracție să se închidă până la noi ordine, închizându-se astfel 83 de cinematografe.

Studiourile deveneau conștiente de pericolul de a filma în timpul epidemiei. Lasky Photoplay Corp. anunțau că cele trei filme aflate în producție se sistează și că studiourile vor intra într-o pauză de o lună. Studiourile Metro, Mack Sennett și Triangle urmau exemplul.

Primul star de film al Rusiei, Vera Kholodnaya, urma să-și piardă viața de gripă la Odessa, frângând inimile a milioane de fani europeni. Totuși, pe măsură ce amploarea gripei devenea o realitate cruntă, unele studiouri mai mici realizau că închiderea - fie și pentru o lună - însemna sinucidere financiară. Acestea au scris o scrisoare emoționantă congressman-ului californian H.Z. Osborne cerându-i suport pentru a menține în funcțiune industria filmului. La mijlocul lui octombrie, Robert Brunton de la Brunton Studios susținea că dacă nu își plătește angajatii, aceștia nu vor putea onora obligațiunile Liberty Bond (care finanțau efortul de război). Astfel, se pare că unele platouri reîncepeau să filmeze la finalul lui octombrie deși gripa înca făcea ravagii în Los Angeles.

Pe 24 octombrie, șeful poliției emitea un ordin prin care se interziceau aglomerările de persoane în săli, iar spectatorii care asistau la filmări urma să fie împrăștiați. În noiembrie, regizorul Allan Dwan, care se vindecase de gripă dar părea încă bolnav, se lăuda cu distribuția pentru filmul Cheating Cheaters unui reporter.

După autorul Richard Koszarski, care a scris Flu Season: Moving Picture World Reports on Pandemic Influenza, 1918-1919 (Anotimpul gripei: Știrile despre film în timpul epidemiei de gripă 1918-1919), paznicii de la studiouri stropeau pe fiecare vizitator cu dezinfectant, în timp ce unii susțineau că „drojdia împiedică gripa”.

La studiourile Robert Brunton, o asistentă de la Crucea Roșie dădea vizitatorii cu o pulbere, iar producătorul Thomas Ince punea la dispoziția angajaților măști care „interferau în mare măsură cu fumatul”.

Motion Picture World anunța: „Studiourile Mack Sennett au echipat angajații cu gentuțe conținând camfor și alte unguente aromatice. Gențile se poartă în jurul gâtului, și toată lumea inclusiv câinele Teffy, pisica Pepper și cei șapte pui ai ei le poartă”...

Deși numeroase figuri de la Hollywood inclusiv surorile Gish și regina Hollywoodului Mary Pickford erau grav bolnave sau urma să se îmbolnăvească, Los Angeles Times anunța pe 2 decembrie că sălile din Los Angeles, care pierduseră se pare un milion de dolari pe săptămână (17,1 milioane de dolari în banii de azi) în timpul celor șapte săptămâni de închidere, urmau să se redeschidă.

Până în primăvara lui 1919, pandemia încetinise. În curând studiourile mergeau la maxim, iar pierderile temporare din timpul epidemiei erau temperate de goana după filme și de investițiile masive ale anilor 1920.

Epidemia de gripă spaniolă devenea astfel o tristă notă de subsol în istoria filmului.