Descendenţii, romanul ecranizat cu George Clooney în rol principal, în librării

Romanul se lansează astăzi, 5 dec., de la ora 19, la Librăria Humanitas Kretzulescu de pe Calea Victoriei nr. 45

Descendenţii, de Kaui Hart Hemmings, roman a cărui ecranizare a avut premiera românească în februarie 2012, se lansează miercuri, 5 decembrie, la Librăria Humanitas Kretzulescu de pe Calea Victoriei nr. 45 (Bucureşti), de la ora 19. La eveniment vor vorbi actorul Bogdan Dumitrache, scriitorul Vlad Mixich, jurnalista Ana-Maria Onisei, criticul de film Gloria Sauciuc şi directorul editorial Humanitas Fiction, Denisa Comănescu.

"The Descendants este o cutie a Pandorei, o tragicomedie în care povestitorul se află sub un adevarat vârtej de emoţii, ce îl loveşte de mai multe ori, ca pe un surfer care - de fiecare dată când se ridică - e lovit din nou de valuri", scria The New York Times despre roman, la data lansării americane.

"O carte în care povestea se ţese în jurul sfârşitului lent al unui personaj central (personaj aflat într-o comă vegetativă - n.red.), pe un pat de spital, ar putea fi catalogată ca morbidă, însă acest prim roman al autoarei Kaui Hart Hemmings reuşeşte să fie, în acelaşi timp, ireverenţios şi amuzant, în timp ce ne agaţă emoţional".

"O carte în care povestea se ţese în jurul sfârşitului lent al unui personaj central (personaj aflat într-o comă vegetativă - n.red.), pe un pat de spital, ar putea fi catalogată ca morbidă, însă acest prim roman al autoarei Kaui Hart Hemmings reuşeşte să fie, în acelaşi timp, ireverenţios şi amuzant, în timp ce ne agaţă emoţional", scria despre roman The Guardian.

Scenariul filmului The Descendants, adaptare a romanului semnată de Jim Rash, Alexander Payne, Nat Faxon, a fost premiat cu Oscar anul acesta, pe când George Clooney s-a ales cu o nominalizare la prestigioasele premii pentru "Cel mai bun actor in rol principal".

Descendenţii e plasat în Hawaii şi urmăreşte călătoria imprevizibilă a unei familii americane aflate la răscruce. Matt King (George Clooney), soţ şi tată a două fete, trebuie să-şi reexamineze trecutul şi să-şi croiască un drum spre viitor când soţia lui are un accident cu o barcă în Waikiki. Încearcă cu neîndemânare să-şi îndrepte relaţia cu fiicele sale - Scottie, fetiţa precoce de 10 ani (Amara Miller) şi rebela Alexandra (Shailene Woodley) de 17 ani - în timp ce se luptă cu o decizie de a vinde pământul familiei. Moştenit de la un neam hawaian regal şi de la misionari, "Regii" deţin câteva dintre ultimele parcele virgine de plaje tropicale de pe insule. Când Alexandra aruncă bomba că mama ei era în miezul unei aventuri amoroase când a avut accidentul, Matt trebuie să-şi revizuiască viaţa, ca să nu mai spunem moştenirea, într-o săptămână de decizii monumentale. Cu fetele sale după el, porneşte într-o căutare la întâmplare a amantului soţiei sale. Pe parcurs, în timpul unor întâlniri haioase, dar problematice, îşi dă seama că e, în sfârşit, pe cale de a-şi reface viaţa şi familia.

Descendenţii, de Kaui Hart Hemmings, se găseşte în librării la preţul de 32 de lei.

  • alex_il_fenomeno
    pe 1 ianuarie 2013 22:30
    Filmul a fost extrem de emotionant, sunt sigur ca nici cartea nu se lasa deloc mai prejos.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Galerie poze
Filme
Persoane