Detalii sordide în cazul morţii lui Matthew Perry: cinci persoane arestate, inclusiv un medic

Investigaţia autorităţilor arată că actorul era clientul "Reginei ketaminei", o traficantă de droguri pentru celebrităţi

La nouă luni după ce Matthew Perry a fost găsit fără suflare în cada din locuinţa din Los Angeles, autorităţile americane au finalizat o investigaţie ce a dus la cinci arestări. Conform poliţiei, actorul din Friends era clientul unei "reţele criminale de anvergură" din care făcea parte inclusiv medicul său personal. Concluzia investigaţiei este că reţeaua "a profitat" de Perry şi i-a furnizat ketamina care i-a provocat un infarct fatal pe 28 octombrie 2023. Actorul avea 54 de ani.

"Din această reţea făceau parte asistenta care locuia în casa actorului, mai mulţi intermediari, doi medici şi o importantă traficantă de droguri cunoscută sub numele de 'Regina ketaminei'", a declarat procurorul american Martin Estrada, citat de Variety. "Aceste persoane au profitat de adicţiile domnului Perry pentru a se îmbogăţi. Ştiau că ceea ce fac este ilegal. Ştiau la ce riscuri îl expun pe domnul Perry şi totuşi au perseverat. Acuzaţii erau mai interesaţi să profite de domnul Perry şi nu să-i ofere o îngrijire medicală adecvată", a continuat procurorul.

Conform investigaţiei, medicul Salvador Plasencia şi "Regina ketaminei", Jasveen Sangha, i-au furnizat lui Perry circa 20 de fiole de ketamină în septembrie şi octombrie 2023, primind în schimb 55.000 de dolari. Într-un mesaj text, medicul se întreba "oare cât e dispus să plătească cretinul ăsta [pentru droguri]". În prezent, Plasencia ar putea primi o pedeapsă maximă de 120 de ani într-o închisoare federală. Pentru Sangha, în locuinţa căreia au fost găsite cocaină, metamfetamină, mii de pastile şi 80 de fiole de ketamină, pedeapsa maximă este închisoare pe viaţă.

Foto: Hepta.

  • xerses
    pe 16 august 2024 12:10
    Ce pacat ca un actor atat de bun nu si-a mai gasit fericirea decat in droguri!
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Persoane