Din 20 ianuarie în cinematografe, „Taximetriști” are acum și trailer-ul necenzurat

Filmul spune povestea a doi taximetriști ale căror vieți sunt date peste după o tură de noapte

Taximetriști, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care îi are ca protagoniști pe Alexandru Ion și Rolando Matsangos în rolurile lui Lică și Liviu, doi taximetriști care trec, într-o noapte, printr-o serie de întâmplări care le dau viețile peste cap, are acum trailer în variantă necenzurată.

Trailerul necenzurat al filmului poate fi urmărit pe site-ul taximetristi.film și pe canalul YouTube

Taximetriști, cel de-al treilea lungmetraj regizat de Bogdan Theodor Olteanu, după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Adrian Nicolae, la fel ca piesa de teatru cu același nume - invită publicul alături de personaje savuroase, într-o poveste plină de umor și suspans.

Din distribuție fac parte: Alexandru Ion și Rolando Matsangos - taximetriștii Lică și Liviu - alături de Victoria Raileanu, Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Cosmin Nedelcu („Micutzu”), Ana Maria Guran, Nicoleta Hâncu, Carol Ionescu, Maria Popistașu, Mădălina Stoica, Alex Mircioi, Ramona Niculae, Ștefania Cîrcu, Emma Mateciuc, Adrian Ban, Adi Bulboacă, Adrian Nicolae - o parte din actorii care joacă rolurile unor clienți cu care protagoniștii au de-a face în cursele lor prin București. Rapperul Spike are o apariție specială și semnează, de asemenea, muzica originală de pe coloana sonoră.

Din 20 ianuarie, Taximetriști vine în cinematografe, distribuit de Forum Film România.

Filme
Persoane