Din 27 aprilie, la DIVA se ascut cuțitele în miniseria franceză Bucătărie internă
Cele 6 episoade promit să ofere privitorilor un melanj interesant de talent culinar și activități ilegale
De la sfârșitul lunii aprilie DIVA difuzează o nouă miniserie franceză a cărei acțiune are loc în lumea plină de ambiție, stres și pericole din bucătăria unui restaurant, prin intermediul căruia mafia își spală banii murdari. Din 27 aprilie, în fiecare joi (de la ora 21:00), primim o porție de două episoade din Bucătărie internă (Cuisine interne, 2022).
Povestea este centrată pe Adriana Souhko (Annabelle Lengronne), un chef franco-senegalez, care visează la o stea Michelin. Motivată și ambițioasă, aceasta este dispusă să riște totul pentru a avea succes cu noul ei restaurant. Dar partenerii ei de afaceri - frații Angèle (Mely Bourjac) și Jeff Rubens (Vincent Heneine) - sunt extrem de periculoși: cei doi o forțează să organizeze jocuri ilegale de poker, în restaurantul „Le Ballast”. Și au planuri mari (și ilegale) pentru acest local: vor să-l folosească pentru a spăla banii murdari ai mafiei rusești.
După noaptea lansării, în care eroina miniseriei pierde controlul asupra situației și totul se termină cu un jaf ca-n filme, Adriana apelează la fostul ei mentor - André Vatine (Bastien Bernini) - pentru un sfat pertinent. În paralel, frații Rubens încearcă să-și dea seama cine i-a jefuit, iar apoi inventează o nouă metodă de a face bani: traficul cu vinuri vintage false. De-a lungul celor 6 episoade ale miniseriei Bucătărie internă, eroina evoluează (sau, mai bine zis, involuează) de la statutul de martor al ilegalităților din jur, la cel de complice, în timp ce încearcă să recapete controlul asupra propriei vieți și a restaurantului ei mult-iubit.
Cele 6 episoade promit să ofere privitorilor un melanj interesant de talent culinar și activități ilegale, în care cocaina și pokerul sunt la fel de omniprezente ca fripturile în sânge și vinurile de colecție. Nu ratați premiera miniseriei franceze Bucătărie internă, de pe 27 aprilie, de la ora 21:00, numai la DIVA!