Distribuție completă pentru serialul Netflix The Witcher, cu Henry Cavill în rol central

Netflix a dezvăluit ce actrițe au primit rolurile principale feminine din serial, dar și restul actorilor ce alcătuiesc lista personajelor de prim-plan

După ce a confirmat participarea fostului Superman, Henry Cavill, în rolul central al serialului The Witcher, compania Neflix a dezvăluit și lista actorilor ce îl vor acompania în aventurile sale pe vânătorul de creaturi magice și terifiante.

Potrivit Deadline.com, rolurile principale feminine, ale lui Ciri și Yennefer, le vor reveni actrițelor Freya Allan (War of the Worlds) și Anya Chalotra (Wanderlust). Jodhi May (Game of Thrones) va fi regina Calanthe, în vreme ce Mimi Ndiweni o va interpreta pe vrăjitoarea Fringilla, iar Therica Wilson-Read va avea rolul unei noi vrăjitoare, Sabrina.

Björn Hlynur Haraldsson (Fortitude) va fi soțul reginei Calanthe, Eist; Adam Levy (Knightfall) va fi Mousesack; MyAnna Buring o va juca pe lidera Academiei de Magie Aretuza, Tissaia, iar Millie Brady va apărea drept prințesa Renfri.

Cele opt episoade ale serialului, în care Geralt (el însuși dotat cu puteri supranaturale), se străduiește să își găsească locul într-o lume în care oamenii se dovedesc mai răi decât demonii, vor fi lansate în 2020, la o dată ce urmează a fi anunțată. The Witcher (la origine o serie de cărți fantasy semnate de Andrezj Sapkowski), a generat deja un film, un serial, jocuri video și un roman grafic, însă povestea a devenit populară abia după lansarea jocului video din 2007.

Galerie poze
Persoane