Emanuel Pârvu, Miracol: „Cred că e important ca fiecare spectator să aibă parte de miracolul vizionării personale”

Personajul lui Emanuel Pârvu aduce la lumină indicii și confesiuni care conduc la un posibil miracol

Miracol, al treilea lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri („Periferic"), prezentat în premieră internațională la cea de-a 78-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, în cadrul secțiunii Orizzonti, fiind primul lungmetraj românesc care a participat în ultimii 12 ani într-o secțiune competițională din cadrul festivalului, a primit cea mai importantă distincție la Festivalul de Film de la Varșovia, duminică, 17 octombrie.

Miracol va ajunge pe marile ecrane din România pe 4 februarie 2022, distribuit de către Bold Films Studio. Alice Kanterian, corespondentul Cinemagia la Fimfest Hamburg, l-a intervievat pe Emanuel Pârvu despre rolul său, cel al inspectorului de poliție Marius Preda. Redăm, mai jos, răspunsurile.

Împărțit în două capitole, Miracol o urmărește pe tânăra călugăriță novice Cristina Tofan (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată, pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, pe drumul de întoarcere întâlnește o soartă neașteptată. A doua parte a filmului îl are în centru pe Marius Preda (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei și care-i reface drumul pas cu pas - într-o structură perfect oglindită. Investigația lui aduce la lumină indicii și confesiuni care conduc nu numai înspre adevărul greu de înțeles din spatele acțiunilor Cristinei, ci și la un posibil miracol.

A doua parte a unei trilogii a cărei acțiune se petrece în Piatra Neamț, orașul natal al regizorului Bogdan George Apetri (profesor de regie la universitatea Columbia, în New York), Miracol îi are în rolurile principale pe Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu.

Alice Kanterian: Personajul interpretat de tine, inspectorul de poliție Mihai Preda își face apariția abia la jumătatea filmului, numele lui este însă menționat dinainte. Cristina, interpretata de Ioana Bugarin se afla în căutarea lui în prima jumătate a filmului. Aceasta este o novice care se vede nevoită să se strecoare în afara mănăstirii pentru a rezolva o problemă urgentă la oraș. Pe drumul de întoarcere se întâmplă o nenorocire. Misiunea anchetatorului este de a afla adevărul, aceasta devine o obsesie pentru care nu se teme să-și pună în primejdie viitorul. Aici enigma intervine. M-a impresionat interpretarea ta, a personalității acestui franc și totodată enigmatic detectiv! Vorbește-ne despre studiul psihologic întreprins pentru construirea personajului?

Emanuel Pârvu: Nu prea știu ce să răspund la asta, nu cred că există rețete. „Cum să fii actor în zece pași” - nu cred că există genul ăsta de broșură. Pur și simplu încerc de fiecare dată, la fiecare rol, să o iau de la zero. Să văd care sunt motivațiile unui personaj, care sunt obiceiurile, cum s-ar purta în anumite situații și să văd cum pot ridica personajul de pe foaia de hârtie la omul de pe ecran. Și cu multe repetiții.

Alice Kanterian: Cum a decurs colaborarea cu regizorul Bogdan George Apetri si cu directorul de imagine Oleg Mutu?

Emanuel Pârvu: Într-un „trio formidabil”, dacă-mi permiteți gluma. Ne știm de ceva vreme, cu Oleg am mai petrecut cu discuții, iar cu Bogdan am mai împărțit păreri. Și asta cred că aduce un soi de familiaritate. Și implicit, un soi de înțelegere, un fel de a comunica, o căldură împărtășită pe platoul de filmare.

Alice Kanterian: Filmul face parte dintr-o trilogie: „Neidentificat“ a fost primul, „Miracol“ al doilea. Cum au decurs fimarile?

Emanuel Pârvu: Pentru actor cred că e întotdeauna mai ușor decât pentru regizor. Presiunea unui film e întotdeauna mai mare decât presiunea unui rol. Evident că ambele pot încununa sau pot scufunda o carieră. Doar că actorul are șansa mai multor roluri pe an, pe când un regizor face un film o dată la câțiva ani. Filmările au fost cu multă înțelegere, cu multă comunicare, cu toată echipa care trage la aceeași sanie. Și de aici și rezultatul.

A.K.: „Neidentificat” este tot un film politist, cum se leagă cu „Miracol“?   Există o cronologie și în caz că da la ce ne putem aștepta de la următorul film și când încep repetițiile?

Emanuel Pârvu: Aici cred că Bogdan poate să răspundă. Legături evidente există, cronologie nu știu, dar despre ce se va întâmpla în următorul film, la asta Bogdan poate să răspundă.

A.K.: Ești o persoană foarte credincioasă, iar regizorul Apetri crede în spiritualitate. Cum vezi dezlegerea, fară a dezvălui cititorilor care n-au vizionat încă filmul, enigma la care mă refer. A fost sau nu a fost (miracol)?

Emanuel Pârvu: Cred că e important ca fiecare spectator să aibă parte de „miracolul” lui, de miracolul vizionării personale, prin prisma experiențelor proprii și mai ales prin ce își dorește să vadă. Tocmai asta cred că formează miracolul. Am avut atâtea discuții cu spectatorii după diferitele proiecții, încât mi-am dat seama că fiecare dintre ei își fac propria poveste. Și cred că tocmai în deschiderea cu care vine fiecare să vadă filmul, fără să anticipeze, fără să creadă de la început că va asista la un miracol în acest film, tocmai în asta cred că stă interpretarea finalului de film.

A.K.: Iar sfârșitul cum poate fi interpretat, aici nu este vorba de a da prioritate unei viziuni realiste sau unei viziuni mistice, doarece spectatorul vede ce se întâmplă! Din nou, nu aș dori să dezvălui cititorilor ultima secvență a filmului.

Emanuel Pârvu: Cum am spus, cred că interpretarea este (și așa consider că ar fi cel mai bine) strict personală. Sunt oameni cu care am stat de vorbă după film și care nu au văzut niciun miracol - „- Domne' a fost în capul lui, ce tare” sau alții care au fost entuziasmați de miracol - „Domne' ce frumos intervine dragostea în tot. Dumnezeu, ce tare". Din ambele variante, cu toții spuneau „ce tare” la sfârșit. Iar asta, și mie mi se pare tare.

A.K.: Miracol a fost selectat la Festivalul de Film de la Veneția, cum a decurs premiera?

Emanuel Pârvu: În regulile impuse, adică doar cu 50 la suta din capacitatea sălii. Cu toate astea, sala a fost extrem de caldă și de receptivă, fapt dovedit de sesiunea de întrebări și răspunsuri de la sfârșitul filmului. La un festival așa de mare precum Veneția, atenția este concentrată pe filme și pe recenzii. Din fericire, filmul a fost apreciat de ambele părți, lucru puțin neobișnuit, pentru că ce place publicului nu place criticii și invers.

A.K.: Dar la Filmfest Hamburg, cum ai fost primit de Albert Wiederspiel, directorul festivalului?

Emanuel Pârvu: Pentru mine a fost prima dată când am fost la Hamburg, iar experiența a fost foarte plăcută. Pe lângă faptul că orașul a fost senzațional de vizitat, senzația de festival a fost pregnantă. De la organizare la proiecții, de la invitați la oamenii din industrie, totul era foarte bine pus la punct, oarecum „nemțește” - ca să zic așa. Cred că poate fi luat ca model despre cum ar trebui crescut un festival de film.

A.K.: Ești scenarist, actor și regizor. În 2017 ai câştigat cu lungmetrajul de debut, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, premiul pentru regie la Sarajevo IFF. Despre ce este vorba în ultimul tău film Marocco a cărui premieră mondială a avut loc la San Sebastian?

Emanuel Pârvu: Ca tematică este vorba despre iubire, încredere, problematica răului și liberul arbitru. Ca subiect, este vorba despre un tată care dă cadou fiicei lui un lănțișor, iar ea îl dă cadou mai departe unui copil bolnav de cancer. Și, de aici, lumea se destramă. Producătorul filmului - Miruna Berescu - crede că vom avea premiera în România la anul, în funcție de parcursul festivalier și de restricțiile din cinematografe.

A.K.: Care sunt planurile pe viitor?

Emanuel Pârvu: Tot împreună cu Miruna, punem bazele următorului film, la care sperăm să putem filma în 2023. Altfel, pe partea de actorie, mai sunt câteva proiecte în plan, dar nu pot vorbi despre ele încă.