Exclusiv. Mariana Simionescu, personaj în Borg vs. McEnroe: „E foarte dificil să fii pe margine, îţi trebuie o răbdare de oţel”

La începutul anilor 1980, doi titani ai tenisului își disputau titlurile de Grand Slam: suedezul Björn Borg – calm, rece, calculat - și americanul John McEnroe – temperamental ca un vulcan atât pe teren, cât și în afara acestuia. Lupta a fost crâncenă, iar finala de la Wimbledon 1980 a rămas în istorie, fiind și acum considerată unul dintre cele mai palpitante și mai spectaculoase meciuri de tenis din toate timpurile.

 

Printre spectatorii finalei de la Wimbledon, două persoane nu veniseră pentru meci, ci veniseră pentru Björn Borg - Mariana Simionescu (viitoarea soţie a lui Borg şi cea care va deţine recordul de a fi timp de mai bine de trei decenii singura junioară a României campioană de Mare Şlem), plus antrenorul lui Björn Borg, Lennart Bergelin (jucat în film de Stellan Skarsgård).

 

Filmul Borg vs. McEnroe: Înfruntarea secolului, cu premiera pe marile noastre ecrane pe 29 septembrie, priveşte adânc în sufletul marilor tenismeni, fiind copleşitor prin emoţiile şi tensiunea pe care le aduce spectatorului. 

 

Mariana Simionescu, acum în vârstă de 60 de ani, a vorbit - în exclusivitate pentru cititorii Cinemagia - despre film şi despre viaţa sa alături de marele campion Björn Borg. Din discuţia telefonică avută cu tenismena Mariana Simionescu, acum rezidentă în Monaco, am remarcat personalitatea solară, optimistă a sportivei. Alături de talentul fără egal al tenismenului, perseverenţa şi îndârjirea de a fi number one, Björn Borg a mai avut un aliat - vulcanul de energie Mariana Simionescu. Tenismena a preferat să privească de pe margine, pentru a  fi suportul de care Borg avea nevoie... „E foarte dificil să fii pe margine, îţi trebuie o răbdare de oţel”, ne declară tenismena, dar nu auzim nicio umbră de regret în vocea ei, de parcă, dacă ar fi să o ia de la capăt, ar proceda la fel... 

Filmul nu vorbeşte despre cariera sportivei românce, dar o prezintă pe Mariana Simionescu alături de Borg, un factor de încredere şi echilibru.

 

 

Mariana Simionescu: Filmul este dedicat lui Borg care a jucat atunci acel tiebreak care a rămas în istorie. Este impresionant să te uiţi şi să îţi aminteşti ce ai trăit, mai ales în momente ca acelea. Au fost emoţii de nedescris, vizionând viaţa noastră pe marele ecran, cu actori de renume mondial, cu un regizor care are cele mai înalte calităţi de cineast şi umanist, fără să-l uităm pe fiul lui Björn, Leo. Adolescentul l-a jucat în film chiar pe tatăl său. La premiera de la StocKholm a filmului a fost un standing ovation de jumătate de oră, cred. A fost impresionant.

 

Mariana Simionescu: E normal să fi jucat unul cu altul pentru că eram împreună. Am jucat în 1977 Team Tennis, în aceeaşi echipă. Iar înaintea meciurilor, eu îl antrenam pe Björn. Erau cam 45 de minute de antrenament înaintea meciurilor şi juca numai cu mine. Juca şi cu acei „sparring partners”, care erau la fel de tari ca el. Dar când erau pauze mai mari sau vacanţe, atunci când practic eram izolaţi, ca pe insula în care trăiam (pe coasta Suediei, în una dintre reşedinţele lui Borg - n.red), se antrena numai cu mine. 

 

Mariana Simionescu: Filmul s-a bazat pe întâlnirea Borg - McEnroe care a avut loc în 1980. Atunci se petrece acţiunea, ei sunt personajele principale din film. Nu eu. Pe de altă parte, era normal să apar în film, pentru că eram lângă Björn tot timpul, lumea mă vedea cum stăteam şi sufeream acolo. Nu se putea face referire şi la cariera mea, ar trebui un alt film. 

 

Mariana Simionescu: Sunt scene „melanjate”/amestecate, nu este un film documentar, dar foarte multe lucruri aşa au fost. Björn era o persoană puţin introvertită dar eu, cu felul meu de a fi, am mai scos din el nişte sentimente pe care le ţinea ascunse, s-a mai deschis puţin după aceea.

 

Mariana Simionescu: Cam aşa e Björn, nu are niciodată bani la el...

 

Mariana Simionescu: Nu e vorba de evoluţie aici. Un meci ca acesta va rămâne întotdeauna în istorie, orice s-ar întâmpla. Dar fiecare eveniment ca acesta este unic în felul lui.

 

Mariana Simionescu: Eu îi spuneam lui Björn că e mai uşor să joci un meci decât să îl urmăreşti. Pentru mine era îngrozitor, dar el nu se putea pune în locul meu. Abia anul acesta, la Laver Cup, care s-a jucat la Praga, când a fost căpitan (al echipei europene - n.red.) şi au fost foarte tensionate meciurile, l-am văzut prima oară pe Björn că suferă la un meci. Şi mi-am zis „acum afli ce simţeam eu atunci văzând toate meciurile tale”.

 

Mariana Simionescu: Am fost luată prin surprindere, eram la hotel cu mama, la Paris, pe când eram la Roland Garros. Terminasem meciurile şi m-a sunat să ies cu el şi cu Lennart (Bergelin -  n.red), antrenorul lui, să bem ceva - pentru că era ziua lui. Aşa ne-am cunoscut. De atunci am fost inseparabili până când am divorţat (în 1984 - n.red).

Mariana Simionescu: Au trecut mulţi ani de atunci, însă tenisul era pasiunea lui teribilă. Acum băiatul lui joacă tenis, şi este cel mai bun în Suedia, are un viitor strălucitor, şi în tenis şi în actorie. Vom mai auzi de Leo Borg (Leo Borg, fiul lui Björn însuși, îl interpretează pe tatăl său la vârsta adolescenței - n.red).

 

Mariana Simionescu: Nu m-am prea împăcat nici eu, cerusem un azil politic în Statele Unite. Dar o aveam pe mama încă în România şi sufeream foarte tare că ea e în România şi eu departe. Dar am primit un telefon de la Preşedintele Federaţiei, domnul Stan, care şi acum mai este în viaţă. El mi-a zis să vin liniştită, că nu e nicio problemă, că pot să vin şi să plec când vreau şi să o şi iau pe mama.

 

Mariana Simionescu: Pentru el era ceva foarte nou, adică să vii atunci din Vest în Est... totul era întunecat pe stradă, totul era sumbru, nu îi venea să creadă. Dar aveam foarte buni prieteni în România şi căldura românilor a simţit-o imediat şi s-a adaptat uşor.

 

Mariana Simionescu:Am crezut că aşa ar trebui să fac, să aducem puţină culoare ţării, lumea era închisă în România, nu ieşea nicăieri, şi cu ocazia asta speram să se vorbească puţin mai mult despre România şi despre români.

 

Mariana Simionescu: Eu? Nuuu, eu sunt unică (râde - n.red.)! Aveam stilul meu, nu mă regăsesc!

 

Mariana Simionescu: Nu am mai fost de mult timp în vestiare, ca să pot face o declaraţie, dar atunci era un spirit de camaraderie, o altă atmosferă. Pe de altă parte, Björn avea un altfel de caracter în comparaţie cu ceilalţi jucători. Îi trebuia mai multă linişte, era agresat. Nu puteam să mergem nicăieri. Stăteam închişi în casă. Era îngrozitor. Până şi în China, unde pe atunci era pământ pe jos şi se mergea cu bicicletele, unde nu era lumină, până şi acolo l-au recunoscut... A avut o carismă extraodinară, a fost considerat ca un rock star, ca Beatles, era nebunie totală. Şi asta permanent, fără încetare. Asta l-a făcut să renunţe la tenis. Este o fire mai sensibilă la chestiile astea.

 

Mariana Simionescu: Încercam să ne protejăm cum puteam. Mâncam numai în cameră, room service. Ieşeam cât mai puţin, era singura armă pe care o aveam. Pentru că, atunci când ieşeam din hotel, era totul terminat. La restaurant, în taxi, peste tot ne interpelau, ne vorbeau. De aceea, când aveam ocazia, ne izolam. O femeie contează foarte mult în viaţa unui bărbat, Dar nu trebuie să generalizăm că oricare bărbat care a reuşit a făcut-o datorită unei femei. L-am ajutat foarte mult pe Björn şi el recunoaşte asta, fiindcă făceam aceeaşi meserie. Eram şi eu jucătoare, îl înţelegeam ca jucător, ştiam exact ce să fac în momentele de tensiune, cum să vorbesc. Sunt momente de tensiune înainte de meci şi atunci nu trebuie să spui o vorbă mai deplasată decât alta, trebuie să ai grijă ce spui, că asta te deconcentrează.

 

Mariana Simionescu: Pai am fost o jucătoare destul de bună, eram - împreună cu Florenţa Mihai şi Virginia Ruzici - trio-ul românesc care reprezenta România în acele vremuri. Am câştigat Roland Garros la juniori, am fost în finală la Wimbledon la juniori, la Cupa Federaţiei am ocupat locul 3 cu fetele, am câştigat multe premii.

 

Însă, în momentul în care eu trebuia să continuu să joc, l-am cunoscut pe Borg, eram foarte tânără, aveam 19 ani. Obligatoriu a trebuit să mă opresc pentru că el avea prea mare nevoie de mine, se obişnuise cu mine. Odată i-am zis vino cu mine la Seattle, să joc turneul, dar nici două zile nu a putut să stea. A înnebunit, era în camera de hotel. E foarte dificil să fii pe margine, îţi trebuie o răbdare de oţel... 

 

Presiunea de la Wimbledon din 1980 a fost insuportabilă, publicul a venit pentru meci, dar noi eram acolo pentru Borg.

După un tiebreak ca acela, te dărâmă complet să ai şapte match-ball-uri pierdute. Iar ca să începi un alt set normal trebuie să ai un mental tare. Borg s-a pus pe picioare în ultimul set, e extraordinar ce a făcut.

 

Mariana Simionescu: Da, însă a început să piardă pentru că nu mai putea suporta tensiunea. Erau factorii dinafara terenului care l-au destabilizat complet.

 

Mariana Simionescu: Sverrir îl joacă pe Bjorn la perfecţie. L-am cunoscut când au venit la Monaco să filmeze. Când l-am văzut pe balcon, dimineaţa, la filmare, m-am oprit şi nu mai puteam să respir. Nu îmi venea să cred ce bine semăna cu Björn. Cum se uită, cum vorbeşte, a luat mişcările lui Björn. Fantastic! Am început să-l pişc de obraji ca să îmi cred ochilor.

 

Mariana Simionescu: Tuva Novotny este o actriţă foarte cunoscută în Scandinavia, dar şi pe plan internaţional. Am vorbit cu ea la telefon Înainte să interpreteze rolul meu în film. Este o actriţă cu calităţi umane şi o sensibilitate iesită din comun, transformându-se instantaneu în Mariana. Cu Tuva am vorbit la telefon de mai multe ori înainte de filmări. Tuva s-a chinuit, la fel ca Sverrir trei luni cu lecţii de tenis... ca să arate filmul aşa. Este o fată excelentă, are o personalitate puternică, m-a simţit imediat, s-a transformat imediat în personaj.

 

Mariana Simionescu: Shia a jucat foarte bine rolul lui John, s-a transformat incredibil, se vede cât a muncit, ca să preia mimica, privirea lui John e redată fantastic. Pe mine mă durea stomacul când mă uitam la el, cum exploda, la Wimbledon unde sunt numai gentlemeni, unde nu ai voie să ai ieşiri din astea...

 

Mariana Simionescu: Publicului român îi transmit două mesaje importante: pentru vechea generaţie şi admiratorii tenisului: este un film care reflectă pregătirea fizică şi psihică înaintea unui turneu sau a unui meci precum cel din 1980, la Wimblendon - Borg - McEnroe, tiebreak-ul care rămâne în istoria tenisului, cât şi viaţa noastră privată din acele timpuri. Apoi, pentru noua generaţie: este un meci care va rămâne în istorie, dar şi un jucător care a revoluţionat tenisul mondial, fiind primul tenismen care a jucat backhand-ul cu două mâini.

 

Mariana Simionescu: Este o super jucătoare. Are un joc de picioare extraordinar, are intuiţie, se duce direct la minge, este rapidă, are un mental bun. Câteodată sunt foarte supărată când aud critici la adresa ei pentru că a pierdut finale. Nu e normal ca lumea să se comporte aşa. Ca să fii numărul 2 înseamnă că eşti foarte tare.