EXCLUSIV: Trailer Kung Fu Panda 2!

Po face ravagii în primul trailer subtitrat al aşteptatei animaţii

Poţi vedea mai jos 2 minute de... Po! Cinemagia îţi prezintă în exclusivitate trailerul subtitrat al continuării animaţiei din 2008.

Dolofanul Po, acum maestru kung fu cu acte în regulă, are parte de o nouă provocare şi de data aceasta chiar că nu-i vorba de monstruoasele ghiorţăieli provenite din stomacu-i veşnic înfometat. Alături de maeştrii în artele marţiale Cei Cinci Furioşi, Po protejează Valea Liniştită de orice pericol, doar că pacea tuturor este ameninţată de lordul Shen, care plănuieşte să folosească o armă de neoprit pentru a cuceri întreaga Chină şi a şterge tradiţia kung fu de pe faţa pământului. Numai Po şi prietenii săi pot înfrunta această ameninţare, iar principalul atu al eroului va fi chiar originea sa misterioasă...

Vezi mai jos despre ce armă e vorba şi cum reacţionează Po când află că este ultima speranţă a filozofiei kung fu! 

Kung Fu Panda 2 se lansează în România pe 10 iunie.

Cum ţi se pare trailerul?

Filme