Extrema dreapta italiană vrea confiscarea filmului românesc Francesca

Parlamentarul Alessandra Mussolini, nepoată a dictatorului italian, a întâmpinat lansarea filmului cu proteste.

Filmul românesc Francesca, regizat de Bobby Păunescu, este producţia care a stârnit cele mai multe controverse dintre filmele proiectate până acum în cadrul Mostrei Veneţiene. După ce a declarat că îl va da în judecată pe Bobby Păunescu, parlamentarul de extremă dreapta Alessandra Mussolini, nepoată a dictatorului italian, vrea să cenzureze varianta pentru Italia.

Vizată indirect de scenariu, atunci când unul dintre personaje o caracterizează drept duşmanul românilor din Italia, parlamentarul a declarat că îşi consultă avocatul în vederea unei acţiuni în instanţă împotriva realizatorilor, considerându-se insultată de conţinutul replicilor din film: „Avocatul meu are situaţia sub control. Dacă ceea ce am citit e adevărat, putem cere nu numai daune, dar şi confiscarea filmului”.
Dominico Procacci, cel care va distribui pelicula în octombrie, dă - însă - replica. „E foarte important faptul că acest film vine într-un moment istoric anume, când există reacţii dure împotriva imigranţilor, mai ales din partea unor anumite forţe din guvern”.

O altă figură politică vizată de criticile personajului din film este primarul Veronei, Flavio Tosi, care îşi declara oraşul „liber de români”, propunând şi „lagăre pentru ţigani”.

Despre ei, regizorul Bobby Păunescu a declarat la conferinţa de presă, la Veneţia: „am citat pe cei doi politicieni pentru că i-am auzit forumulând nişte acuzaţii foarte grave... Mussolini a declarat despre români că au violul în ADN, ceea ce e cu siguranţă o nebunie, pentru care nepoata dictatorului fascist trebuie să-şi asume răspunderea.”
În orice caz, poziţia neofascistă a femeii politician era de aşteptat să genereze o declaraţie critică faţă de Francesca, datorită criticilor repetate aduse de Mussolini imigranţilor din Italia, în special celor români. În cadrul opiniei publice italiene atitudinea este explicabilă, datorită recentului caz Mailat şi numeroaselor infracţiuni săvârşite în Italia de români, în special de etnie rromă, această atitudine contribuind şi la succesele politice obţinute în peninsulă de extrema dreaptă.
Mussolini, născută în 1962 şi deputat al formaţiunii neofasciste Acţiunea Socială, este fiica unuia din descendenţii direcţi ai lui Benito Mussolini şi în acelaşi timp nepoata de mătuşă a actriţei Sophia Loren. După o scurtă carieră ca actriţă (ducând inclusiv la o dublă apariţie în Playboy, în 1983), s-a remarcat în peste zece ani de politică de factură conservatoare şi de extremă dreaptă.

Filme
Persoane