Festivalul de Film de la Veneția: filmele și vedetele așteptate, chiar în contextul grevei de la Hollywood

Adam Driver, Caleb Landry Jones, Mads Mikkelsen și Jessica Chastain sunt o parte dintre stelele de cinema care vor participa la Festivalul de Film de la Veneția

Cea de-a 80-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția va debuta pe 30 august, iar Adam Driver urmează să calce pe covorul roșu de pe Lido pentru a promova filmul Ferrari al lui Michael Mann, în care joacă rolul personajului titular, celebrul Enzo Ferrari; Landry Jones vine la Veneția cu Dogman, semnat de către Luc Besson. Mads Mikkelsen va deschide calea regizorului danez Nikolaj Arcel, autorul producției The Promised Land și Jessica Chastain va păși pe Lido pentru filmul Memory, al autorului mexican Michel Franco, odată cu primul ei rol de la The Eyes of Tammy Faye încoace. Prezența starurilor pe covorul roșu este o veste îmbucurătoare în special pentru organizatorii festivalului, în contextul grevei de la Hollywood.

La Lido sunt de asemenea așteptați și Cailee Spaeny și Jacob Elordi, care vor juca rolurile Priscillei și lui Elvis Presley în Priscilla, filmul Sophiei Coppola, ca și Priscilla Presley însăși. Toate filmele de mai sus nu au fost afectate de greva scenariștilor deoarece sunt producții independente, care nu au fost produse de către marile studiouri, scrie Variety.

Totuși, conform agenției de știri italiene ANSA, Kiefer Sutherland va apărea de asemenea pe Lido pentru a oferi un omagiu ultimului film al lui William Friedkin, drama juridică The Caine Mutiny Court Martial, deși producția este semnată de Showtime și Paramount Global.

Și seria de evenimente de la Veneția a suferit un impact minor din partea grevei SAG-AFTRA, odată cu anularea doar a unui eveniment Armani la care urma să participle Cate Blanchett.

Așa cum anunța Variety, drama Origin (regizată de Ava DuVernay), inspirată de cartea Caste: The Origins of Our Discontents, a câștigătoarei de Premiu Pulitzer Isabel Wilkerso, va fi primul film al unei regizoare afro-americane din competiția de la Veneția ce va fi onorat de către o organizație internațională pentru combaterea SIDA cu un Premiu pentru Inspirație, într-o gala unde vor cânta Rita Ora și Leona Lewis.

Pe de altă parte, nu este sigur dacă stelele filmului, Aunjanue Ellis-Taylor, Niecy Nash-Betts, Jon Bernthal și Vera Farmiga vor participa.

La Veneția mai sunt așteptați regizorul David Fincher, cu filmul The Killer, cu care luptă pentru Leul de Aur, regizorul Wes Anderson, cu scurmetrajul din afara competiției The Wonderful Story of Henry Sugar, apoi regizorul Pablo Larraín, semnatarul filmului El Conde, din competiția pentru Leul de Aur, reprezentanți ai filmului Maestro, regizat de Bradley Cooper, care joacă și rolul principal, regizorul J.A. Bayona, cu filmul La sociedad de la nieve (film ce închide festivalul, în afara competiției).

Cea de-a 80-a ediție a Festivalului de la Veneția se va desfășura între 30 august și 9 septembrie.

Recapitulăm mai jos filmele ce concurează anul acesta pentru Leul de Aur:

Adagio, regia Stefano Sollima, Italia
The Beast/La Bête, regia Bertrand Bonello, Franța, Canada
Comandante (film deschidere), Edoardo De Angelis, Italia
Dogman, regia Luc Besson, Franța
El Conde, regia Pablo Larraín, Chile
Enea, regia Pietro Castellitto, Italia
Evil Does Not Exist, regia Ryusuke Hamaguchi, Japonia
Ferrari, regia Michael Mann, SUA
Finalmente l'alba, Saverio Costanzo, Italia
Green Border/Zielona granica, Agnieszka, Olanda/Polonia/France/Cehia/Belgia
Holly, regia Fien Troch/Belgia/Olanda/Luxemburg/Franța
Io capitano, regia Matteo Garrone, Italia/Belgia
The Killer, regia David Fincher, SUA
Lubo, regia Giorgio Diritti, Italia, Elveția
Maestro, Bradley Cooper, SUA
Memory, Michel Franco, Mexic/SUA
Origin, regia Ava DuVernay, SUA
Out of Season/Hors-saison, regia Stéphane Brizé, Franța
Poor Things, regia Yorgos Lanthimos, UK/Irlanda/SUA
Priscilla, regia Sofia Coppola, SUA/Italia
The Promised Land/Bastarden, regia Nikolaj Arcel, Danemarca, Germania, Suedia
The Theory of Everything/Die Theorie von allem, regia Timm Kröger, Germania/Austria/Elveția
Woman Of/Kobieta z..., regia Malgorzata Szumowska și Michał Englert, Polonia/Suedia

Filme
Persoane