Filme cu super-femei

Este luna femeii, aşa că nu se găsea un moment mai bun să dedicăm acest articol celor mai puternice reprezentante, cărora scenariştii, producătorii şi regizorii s-au gândit să le imortalizeze povestea pe fascinanta peliculă.

Aparţin unor lumi diferite şi au marcat în felul lor caracteristic istoria. Vezi în albumul de mai jos despre cine este vorba şi scrie-ne care dintre cele 12 este modelul tău. Cel mai bine argumentat răspuns primeşte un film surpriză pe DVD.

Amelia Earhart ( 24 iulie 1897 - 2 iulie 1937)

Într-o perioadă în care femeile abia obţinuseră dreptul la vot, iar meseria de pilot era considerată periculoasă chiar şi pentru bărbaţi,  a îndrăznit să spulbere toate prejudecăţile şi să intre în istorie. Amelia  a devenit prima femeie pilot care a traversat singură Atlanticul cu avionul. Ea a scris articole în numeroase publicaţii, a fost designer vestimentar şi a susţinut drepturile femeilor. Cel mai recent a fost portretizată în filmul Amelia (2009), cu Hilary Swank în rol principal.