Fisura din noi dăinuie – Etern
Al doilea lungmetraj al regizorului-scenarist Ulaa Salim prezintă dilema eternă a oricărui adult: cariera sau viața personală? Etern ne determină să ne punem întrebări asupra propriilor alegeri și să reflectăm la consecințele lor pe termen lung.
Împărțită în trei capitole (1. Mereu tânăr; 2. Nucleul; 3. Etern), coproducția dintre Danemarca, Islanda și Norvegia debutează cu un cutremur ce deschide o fisură în plăcile tectonice de pe fundul oceanului, cu efecte devastatoare în viitor. Cam în aceeași perioadă se cunosc Anita – interpretată elegant de cântăreața Nanna Øland Fabricius – și Elias – Viktor Hjelmsø în tinerețe, Simon Sears la maturitate. O artistă și un cercetător. Cei doi se iubesc instant, însă dezvoltarea rapidă a relației lor în incipitul filmului indică faptul că nu este una de durată. Atunci când fata rămâne gravidă, el o îndeamnă la avort. Nu este pregătit să își sacrifice visul de a fi cel care sigilează fisura și salvează astfel omenirea.
Fast-forward niște minute / ani mai târziu, Elias ajunge în misiunea mult-așteptată, însă realizează cât de curând că prețul pe care l-a plătit este mai mare decât și-ar fi putut imagina. Cam aici se termină pentru o vreme drama și începe SF-ul, cu ale sale cadre din submarin scoase parcă din 2001: Odiseea Spațială la nivel de scenografie, costume și lumini. Interstellar poate fi și el o inspirație în ce privește design-ul de lavă al fisurii, care pare că ascunde ceva mai mult decât o simplă ruptură în miezul pământului. Pare că îmbie pe oricine îndrăznește să o privească. Îi șterge cel mai mare regret, îi arată viața lui alternativă. Devine o ispită greu de refuzat ce amenință să pună în pericol întreaga operațiune.
Evenimentele științifice se sincronizează cu reîntâlnirea întâmplătoare dintre cei doi și cu aflarea unui secret care îl scutură pe Elias din temelii, demonstrându-i că ultimii cincisprezece ani din trecutul lui au fost o minciună. Secvența în care camera o filmează pe Anita goală din perspectiva lui se reîntorce, cu ale sale jump cut-uri. Îl bântuie, este o amintire atât de banală și totuși atât de puternică. Formatul îngust și pătrățos, folosit pentru cadrele din trecut, se lățește odată cu maturizarea bruscă a personajelor, lăsând spațiu pentru anxietățile prezentului. Luminile colorate sunt folosite pentru a potența atfmosfera creată de fiecare scenă de suspans în parte.
Finalul este deschis și, pentru că nu vreau să dau spoilere, nu am să spun ce variante există. Am să spun doar că Etern vorbește de fapt despre fisura din interiorul fiecăruia dintre noi. O ruptură care dăinuie inevitabil din cauza deciziilor imposibil de dat înapoi pe care le luăm în tinerețe. Din cauza traiectoriilor pe care le setăm conștient sau inconștient pentru anii ce urmează. Nucleul pământului nu este mai complex și mai periculos decât adâncul sufletului nostru, iar în realitatea noastră nu s-a dovedit încă existența universurilor paralele care să ne scutească de un regret etern.
Ulaa Salim a conturat o poveste general valabilă indiferent de zona geografică, etnie sau rasă. Partea de SF servește doar ca ultim scop al personajului și ca o posibilă soluție miraculoasă, însă restul se concentrează doar pe firea umană. Cert este că indiferent de ce parcurs alegem pentru noi, vom trăi mereu mai multe vieți. Cea pe care o avem și cele pe care am fi putut să le avem, „dacă”...
