Netflix
×
Utilizator
×

Fotografii spectaculoase din Conan the Barbarian

Iată-l pe Jason Momoa (Conan), dur şi necruțător în costumul legendarului erou, alături de Stephen Lang

Filmul lui Marcus Nispel, Conan the Barbarian,  se pregăteşte vara aceasta de premieră – 19 august la noi -  iar cei de la Empire l-au inclus în ediţia de luna aceasta,  oferindu-ne, prin intermediul Conan Movie Blog, noi şi spectaculoase imagini ale legendarului erou.

În rolul lui Conan Cimerianul, neînfricatul luptător care se aventurează pe continentul Hyboria mânat de răzbunare împotriva celor care i-au omorât tatăl şi i-au trecut satul prin foc şi sabie, se află Jason Momoa.

Alături de el, iau parte la sângeroasele aventuri Ron Perlman (Hellboy), tatăl eroului în film, Stephen Lang (Avatar), drept Khalar Zym, regele războinic care i-a distrus lui Conan satul în care s-a născut, Rose McGowan (Grindhouse), în rolul lui Marique, o creatură a răului, jumătate om-jumătate vrăjitoare şi Rachel Nichols (GI Joe), drept Tamara, servitoare, protectoare şi cea mai bună prietenă a reginei Ilira din Acheron.

Conan the Barbarian este un remake al peliculei din 1983 regizată de John Millius, cu Arnold Schwarzenegger în rol principal. Filmul s-a bazat pe povestirile lui Robert E. Howard, cel care a creat, în 1932, personajul Conan.

Galerie poze
Filme
Persoane