Ghostbusters a exclus la montaj o scenă de aproape un milion de dolari

Din 29 iulie, ne vom convinge singuri dacă „prea mult Chris Hemsworth strică”

Într-un film în care protagonistele ocupă cel mai mult ecranul, un actor popular şi atrăgător echilibrează convenabil scenele şi oferă satisfacţie publicului de ambele sexe. Iată însă că realizatorii lui Ghostbusters/Vânătorii de fantome au decis că filmul conţine „prea mult Chris Hemsworth”. Este doar un joc de cuvinte – potrivit TheHollywoodReporter.com, la montaj a fost scoasă o scenă cu popularul actor, fapt ce s-a tradus, financiar, printr-o pierdere de aproape un milion de dolari. Scena în cauză, ce apare acum pe genericul de final, îl are ca protagonist pe Hemsworth, care dansează pe muzica celor de la The Bee Gees.

Reprezentanţii Sony nu au negat ştirea, însă nu au vrut să confirme exact cât a costat studioul scena menţionată, pentru care au fost necesare două zile de filmări. Se pare că motivul excluderii acesteia la montaj a avut de-a face cu reacţiile nu tocmai favorabile obţinute la previzionările filmului.

Vânătorii de fantome se lansează din 29 iulie şi în cinematografele noastre.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane