Gladiator 2 este în lucru, spun producătorii

La cârma proiectului ar putea reveni Ridley Scott

Continuarea filmului Gladiatorul, despre care primele informații au apărut în 2001, pare că și-a găsit, în sfârșit, calea spre producție. Realizatorii peliculei originale au confirmat, într-un interviu publicat de heyuguys.com, că proiectul este în dezvoltare.

Astfel, în scenariul la care lucrează acum Peter Craig (The Town, Blood Father), acțiunea se petrece la 25-30 de ani de la evenimentele din primul film. În scaunul regizoral ar putea trece din nou Ridley Scott, care a rămas atașat proiectului încă de la primele încercări de continuare a poveștii. Și Russell Crowe a fost interesat să revină într-un sequel al Gladiatorului, și chiar a petrecut ceva vreme cercetând scrieri legate de credințele romanilor în legătură cu viața de după moarte. Nu se știe însă în ce măsură starul va mai fi atașat continuării dezvoltate acum; va depinde însă și de linia pe care va merge scenariul.

Una dintre ideile respinse de realizatori a fost cea în care Maximus este readus la viață de zeii Romei; ajunge să devină un apărător al creștinilor persecutați și este transportat apoi prin diverse perioade critice ale istoriei: Al Doilea Război Mondial, Războiul din Vietnam – ajunge în final un general în Pentagonul zilelor noastre.

Lansat în anul 2000, Gladiatorul a fost considerat inovator, cu o tehnică a narațiunii excelentă – unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile. Pelicula, ce i-a mai avut în distribuție pe Joaquin Phoenix și Connie Nielsen, a fost recompensată cu o mulțime de premii ale industriei (inclusiv un Oscar pentru Cel mai bun film). Încasările internaționale au ajuns la 460,6 milioane de dolari, la un buget de producție de 103 milioane.

Filme
Persoane