Globurile de Aur 2024. Oppenheimer, peste Barbie ca număr de premii. Serialul Succession, cel mai bun

Cel mai bun film în categoria „Muzical sau Comedie” a fost desemnat Poor Things

Oppenheimer, care a primit opt nominalizări la Globurile de Aur în luna decembrie, s-a ales cu cinci premii Golden Globes pe 7 ianuarie (8 ianuarie, ora 5 a.m. a României), inclusiv premiul cel mare la categoria „Dramă”. În plus, Cillian Murphy a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-o dramă, în timp ce Christopher Nolan a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor. Această amplă examinare a vieții lui J. Robert Oppenheimer și a creării bombei atomice a adunat cele mai multe premii dintre toate filmele, la această a 81-a ediție a Globurilor. Lily Gladstone a primit premiul pentru cea mai bună actriță într-o dramă (Killers of the Flower Moon) pentru rolul unei femei din tribul amerindian „Osage”, care devine ținta unui plan diabolic pentru avuția ei în petrol. Ea a menționat că premiul este un moment istoric pentru comunitatea indigenă, care a fost adesea ignorată sau marginalizată de industria de divertisment. „Acest premiu este pentru fiecare puști nativ care are un vis și care se vede reprezentat”, a spus Gladstone.

Barbie, care a avut cele mai multe nominalizări dintre filme, a plecat cu imaginea „șifonată”, pentru că s-a ales doar cu două premii - dar a devansat alte producții extrem de populare, anume John Wick: Chapter 4 (Lionsgate Films),
Mission: Impossible — Dead Reckoning Part One și Taylor Swift: The Eras Tour, la categoria nouă a premiilor, denumită „Realizări cinematografice și de box office”.

Cel mai bun film în categoria „Muzical sau Comedie” a fost desemnat Poor Things, o reimaginare feministă a poveștii lui Frankenstein. Emma Stone a fost premiată ca cea mai bună actriță într-o comedie pentru interpretarea unei femei care se poartă ca un copil în acest film postmodern. Femeia pornește într-o călătorie de auto-descoperire sexuală și emoțională. A fost un rol despre care Stone a spus că a făcut-o să „privească viața altfel”, datorită modului în care personajul ei „acceptă binele și răul în egală măsură”. S-au luat și două premii pentru interpretare masculină la acest film.

Pe de altă parte, Anatomy of a Fall a fost desemnat „Cel mai bun film în altă limbă decât engleza”. The Boy and the Heron a fost numită „Cea mai bună animație”.

Surprizele serii, conform Variety, au fost premiul pentru Cel mai bun scenariu dat producției Anatomy of a Fall, în locul unor Barbie sau Oppenheimer, ca și premierea lui Elizabeth Debicki (The Crown), în defavoarea lui Meryl Streep (Only Murders in the Building) în categoria „Cea mai bună actriță secundară într-un serial”.

Globurile fac distincție între genurile de film, recunoscând cele mai bune comedii și musicaluri separat de cele mai bune drame

Serialul Succession, o privire asupra vieții indecente a unui mogul de tip Murdoch și a familiei sale disfuncționale, care a fost nominalizat pentru cele mai multe premii pe partea de televiziune, a luat și premiul cel mare al categoriei „Dramă”.  Iar trei dintre actorii serialului, Kieran Culkin, Sarah Snook și Matthew Macfadyen au luat premii acasă. Succession, serialul HBO despre familia în război a unui mogul media, obținuse nouă nominalizări pentru ultimul sezon. Serialul și-a încheiat cele patru sezoane în luna mai și cu victoria de astăzi a egalat un record (cu Mad Men și The X-Files) pentru cele mai multe premii la categoria „Cea mai bună dramă” - serialul a mai câștigat pentru al doilea și al treilea sezon, în 2020, respectiv în 2022.

The Bear, povestea unui restaurant din Chicago care se străduiește să își țină ușile deschise, a obținut trei premii, fiind desemnat Cel mai bun serial de comedie și Cel mai bun actor și actriță în rol principal într-un musical sau comedie pentru Jeremy Allen White și Ayo Edebiri.

După ce scandalul legat de etică, finanțe și diversitate din cadrul Asociației Presei Străine de la Hollywood a dus la anularea transmisiunii din 2022, gala Globurile de Aur a fost vândută în 2023, iar Asociația Presei Străine de la Hollywood s-a dizolvat, scrie The New York Times. Un reportaj bombă din Los Angeles Times a dezvăluit că Asociația Presei Străine de la Hollywood, o mică colecție de aproximativ 90 de jurnaliști de divertisment care votează Globurile, nu avea niciun membru de culoare. LA Times a expus, de asemenea, problemele etice din cadrul organizației, care avea reputația de a se bucura de excursii fastuoase finanțate de studiouri și de a nominaliza filme de calitate îndoielnică (ca de exemplu „bomba” cu Cher în rol principal Burlesque a fost un concurent important într-un an). Dar Globurile au reapărut, dizolvând HFPA, organizație non-profit, instituind noi coduri de conduită și sporind numărul de votanți la peste 300 de jurnaliști, scrie Variety. Zece la sută dintre votanții Globurilor sunt acum de culoare, potrivit organizației.

Ceremonia Globurilor a avut loc pe 7 ianuarie și a fost transmisă în direct pe CBS, noua rețea de televiziune ce găzduiește ceremonia de decernare a premiilor. Ceremonia a fost transmisă, de asemenea, pe Paramount+ și pe aplicația CBS. Globurile au fost difuzate pe NBC timp de decenii, dar acest parteneriat s-a încheiat odată cu transmisiunea din 2023.

Spre deosebire de premiile Oscar, Globurile onorează cele mai bune filme și emisiuni de televiziune și nu recunosc excelența în cele mai multe categorii tehnice, cum ar fi montajul sau imaginea. De asemenea, Globurile fac distincție între genurile de film, recunoscând cele mai bune comedii și musicaluri separat de cele mai bune drame.

Ediția din acest an a Globurilor prezintă câteva schimbări notabile. Fiecare categorie are acum șase nominalizări, în loc de cinci. În plus, Globurile au introdus două noi premii pentru a celebra realizările din box office și performanțele de stand-up comedy. Asta a însemnat că filme precum Taylor Swift: The Eras Tour, John Wick: Chapter 4 și Guardians of the Galaxy Vol. 3 sunt recunoscute pentru vânzările record de bilete, în timp ce artiști precum Trevor Noah, Amy Schumer și Ricky Gervais (o fostă gazdă a Globurilor, care a și luat acasă trofeul în dimineața acestei zile) primesc atenție pentru spectacolele lor de stand-up comedy.

Globurile, care sunt votate de aproximativ 300 de jurnaliști, nu se aliniază întotdeauna cu alegerile Academiei de Arte și Științe Cinematografice, care este formată din 10.500 de profesioniști din industria cinematografică. Anul trecut, cele mai bune Globuri au fost acordate filmelor The Fabelmans și The Banshees of Inisherin, în timp ce Oscarurile au ales Everything Everywhere All at Once drept cel mai bun film.

Cel mai bun film dramatic
Oppenheimer (Universal Pictures)
au mai concurat:
Killers of the Flower Moon (Apple Original Films/Paramount Pictures)
Maestro (Netflix)
Past Lives (A24)
The Zone of Interest (A24)
Anatomy of a Fall (Neon)

Cel mai bun film muzical sau comedie
Poor Things (Searchlight Pictures)
au mai concurat:
Barbie (Warner Bros.)
American Fiction (MGM)
The Holdovers (Focus Features)
May December (Netflix)
Air (Amazon MGM Studios)

Cel mai bun regizor de film
Christopher Nolan — Oppenheimer
au mai concurat:
Bradley Cooper — Maestro
Greta Gerwig — Barbie
Yorgos Lanthimos — Poor Things
Martin Scorsese — Killers of the Flower Moon
Celine Song — Past Lives

Cel mai bun scenariu de film
Anatomy of a Fall — Justine Triet, Arthur Harari
au mai concurat:
Barbie — Greta Gerwig, Noah Baumbach
Poor Things — Tony McNamara
Oppenheimer — Christopher Nolan
Killers of the Flower Moon — Eric Roth, Martin Scorsese
Past Lives — Celine Song

Cea mai bună interpretare masculină într-un film dramatic
Cillian Murphy — Oppenheimer
au mai concurat:
Bradley Cooper — Maestro
Leonardo DiCaprio — Killers of the Flower Moon
Colman Domingo — Rustin
Andrew Scott — All of Us Strangers
Barry Keoghan — Saltburn

Cea mai bună interpretare feminină într-un film dramatic
Lily Gladstone — Killers of the Flower Moon
au mai concurat:
Carey Mulligan – Maestro
Sandra Hüller – Anatomy of a Fall
Annette Bening — Nyad
Greta Lee — Past Lives
Cailee Spaeny — Priscilla

Cea mai bună interpretare feminină într-un muzical sau într-o comedie
Emma Stone – Poor Things
au mai concurat:
Fantasia Barrino – The Color Purple
Jennifer Lawrence – No Hard Feelings
Natalie Portman – May December
Alma Pöysti – Fallen Leaves
Margot Robbie – Barbie

Cea mai bună interpretare masculină într-un muzical sau comedie
Paul Giamatti — The Holdovers
au mai concurat:
Nicolas Cage — Dream Scenario
Timothée Chalamet — Wonka
Matt Damon — Air
Joaquin Phoenix — Beau Is Afraid
Jeffrey Wright — American Fiction

Cel mai bun rol secundar într-un film
Robert Downey Jr. — Oppenheimer
au mai concurat:
Willem Dafoe — Poor Things
Robert De Niro — Killers of the Flower Moon
Ryan Gosling — Barbie
Charles Melton — May December
Mark Ruffalo — Poor Things

Cea mai bună actriță secundară într-un film
Da’Vine Joy Randolph — The Holdovers
au mai concurat:
Emily Blunt — Oppenheimer
Danielle Brooks — The Color Purple
Jodie Foster — Nyad
Julianne Moore — May December
Rosamund Pike — Saltburn

Cel mai bun serial dramatic
Succession (HBO)
au mai concurat:
1923 (Paramount+)
The Crown (Netflix)
The Diplomat (Netflix)
The Last of Us (HBO)
The Morning Show (Apple TV+)

Cel mai bun serial muzical sau comedie
The Bear (FX)
au mai concurat:
Ted Lasso (Apple TV+)
Abbott Elementary (ABC)
Jury Duty (Amazon Freevee)
Only Murders in the Building (Hulu)
Barry (HBO)

Cea mai bun interpretare masculină într-un serial dramatic
Kieran Culkin — Succession
au mai concurat:
Pedro Pascal — The Last of Us
Jeremy Strong — Succession
Brian Cox — Succession
Gary Oldman — Slow Horses
Dominic West — The Crown

Cea mai bun interpretare feminină într-un serial dramatic
Sarah Snook — Succession
au mai concurat:
Helen Mirren — 1923
Bella Ramsey — The Last of Us
Keri Russell — The Diplomat
Imelda Staunton — The Crown
Emma Stone — The Curse

Cea mai bun interpretare feminină într-un serial muzical sau de comedie
Ayo Edebiri — The Bear
au mai concurat:
Natasha Lyonne — Poker Face
Quinta Brunson — Abbott Elementary
Rachel Brosnahan — The Marvelous Mrs. Maisel
Selena Gomez — Only Murders in the Building
Elle Fanning – The Great

Cel mai bun actor într-un serial de comedie sau muzical
Jeremy Allen White — The Bear
au mai concurat:
Bill Hader — Barry
Steve Martin — Only Murders in the Building
Martin Short — Only Murders in the Building
Jason Segel — Shrinking
Jason Sudeikis — Ted Lasso

Cel mai bun actor secundar, producție de televiziune
Matthew Macfadyen — Succession
au mai concurat:
Billy Crudup — The Morning Show
James Marsden — Jury Duty
Ebon Moss-Bachrach — The Bear
Alan Ruck — Succession
Alexander Skarsgård — Succession

Cea mai bună actriță secundară, producție de televiziune
Elizabeth Debicki — The Crown
au mai concurat:
Abby Elliott — The Bear
Christina Ricci — Yellowjackets
J. Smith-Cameron — Succession
Meryl Streep — Only Murders in the Building
Hannah Waddingham — Ted Lasso

Cea mai bună serie limitată, antologie sau film de televiziune
Beef
au mai concurat:
Lessons in Chemistry
Daisy Jones & the Six
All the Light We Cannot See
Fellow Travelers
Fargo

Cea mai bună interpretare masculină într-o serie limitată, antologie sau film de televiziune
Steven Yeun — Beef
au mai concurat:
Matt Bomer — Fellow Travelers
Sam Claflin — Daisy Jones & the Six
Jon Hamm — Fargo
Woody Harrelson — White House Plumbers
David Oyelowo — Lawmen: Bass Reeves

Cea mai bună interpretare feminină într-o serie limitată, antologie sau film de televiziune  
Ali Wong — Beef
au mai concurat:
Riley Keough — Daisy Jones & the Six
Brie Larson — Lessons in Chemistry
Elizabeth Olsen — Love and Death
Juno Temple — Fargo
Rachel Weisz — Dead Ringers

Cea mai bună coloană sonoră originală într-un film
Ludwig Göransson — Oppenheimer
au mai concurat:
Jerskin Fendrix — Poor Things
Robbie Robertson — Killers of the Flower Moon
Mica Levi — The Zone of Interest
Daniel Pemberton — Spider-Man: Across the Spider-Verse
Joe Hisaishi — The Boy and the Heron

Cel mai bun film în altă limbă decât engleza
Anatomy of a Fall (Neon) — Franța
au mai concurat:
Fallen Leaves (Mubi) — Finlanda
Io Capitano (01 Distribution) — Italia
Past Lives (A24) — SUA
Society of the Snow (Netflix) — Spania
The Zone of Interest (A24) — UK

Cel mai bun cântec original dintr-un film
Barbie — What Was I Made For?, de Billie Eilish și Finneas
au mai concurat:
Barbie — Dance the Night, de Caroline Ailin, Dua Lipa, Mark Ronson și Andrew Wyatt
She Came to Me — Addicted to Romance, de Bruce Springsteen și Patti Scialfa
The Super Mario Bros. Movie — Peaches, de Jack Black, Aaron Horvath, Michael Jelenic, Eric Osmond și John Spiker
Barbie — I’m Just Ken by Mark Ronson, Andrew Wyatt
Rustin — Road to Freedom, de Lenny Kravitz

Cel mai bun film de animație
The Boy and the Heron (GKids)
au mai concurat:
Elemental (Disney)
Spider-Man: Across the Spider-Verse (Sony Pictures)
The Super Mario Bros. Movie (Universal Pictures)
Suzume (Toho Co.)
Wish (Disney)

Cea mai bună interpretare de Stand-Up Comedy
Ricky Gervais — Ricky Gervais: Armageddon
au mai concurat:
Trevor Noah — Trevor Noah: Where Was I
Chris Rock — Chris Rock: Selective Outrage
Amy Schumer — Amy Schumer: Emergency Contact
Sarah Silverman — Sarah Silverman: Someone You Love
Wanda Sykes — Wanda Sykes: I’m an Entertainer

Realizări cinematografice și de box office
Barbie (Warner Bros.)
au mai concurat:
Guardians of the Galaxy Vol. 3 (Disney)
John Wick: Chapter 4 (Lionsgate Films)
Mission: Impossible — Dead Reckoning Part One (Paramount Pictures)
Oppenheimer (Universal Pictures)
Spider-Man: Across the Spider-Verse (Sony Pictures)
The Super Mario Bros. Movie (Universal Pictures)
Taylor Swift: The Eras Tour (AMC Theatres)

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane