Grand Tour: un jurnal de călătorie poetic prin Sud-Estul Asiei

Lungmetrajul neconvențional al lui Miguel Gomes combină trecutul și prezentul, ficțiunea și documentarul într-un slow burn observațional ce traversează numeroase țări orientale

Nu este dificil de înțeles de ce juriul prezidat de Greta Gerwig de la Festivalul Internațional de Film de la Cannes a decis să-i acorde lui Miguel Gomes premiul pentru cea mai bună regie: Grand Tour este un film cu o viziune regizorală unică, ce transcende convenționalul atât din punctul de vedere al formei, cât și al conținutului. O peliculă pe cât de onirică, pe atât de bizară, cel de-al nouălea lungmetraj al regizorului portughez își concentrează atenția pe surprinderea tradițiilor și a modului de viață din Estul și Sud-Estul Asiei. Grand Tour poate fi urmărit zilele acestea în cadrul festivalului Les films de Cannes à Bucarest.

Inspirat de un jurnal fictiv de călătorie scris de prozatorul englez Somerset Maugham, Gomes a pornit alături de co-scenariștii lui într-o călătorie prin Asia unde a imortalizat într-un stil caracteristic documentarului observațional obiceiurile din mai multe țări orientale, urmând apoi să scrie un scenariu axat pe doi protagoniști care parcurg același drum. Rezultatul este un film experimental ce transmite un dor neabătut de călătorie, cufundând spectatorii în civilizația orientală. 

Încă din debutul filmului este clar că regizorului portughez nu îi pasă de convenții, acesta alternând imagini color cu o roată de bâlci dintr-un Myanmar contemporan cu imagini alb-negru ce înfățișează povestea situată în Asia anului 1918. Narațiunea îl prezintă pe Edward (Gonçalo Waddington), un funcționar britanic ce lucrează în Burma (Myanmar-ul actual, pe atunci o colonie britanică), care își așteaptă logodnica, Molly (Cristina Alfaiate), la gara din Rangoon. Deși nu s-au mai văzut de șapte ani, aceștia urmează să se întâlnească pentru a se căsători, dar, brusc, Edward se sperie și pornește într-o călătorie fără direcție prin Orient. Acesta hoinărește fără scop prin țări precum Singapore, Thailanda, Vietnam, Japonia și China. Determinată să îl găsească, Molly o ia pe urmele acestuia.

Grand Tour este un film structurat în două părți. Dacă prima jumătate se concentrează pe fuga lui Edward prin diverse orașe orientale și pe surprinderea stării lui contemplative asupra peisajelor și personajelor pe care le întâlnește, a doua parte este mai captivantă, întrucât o înfățișează pe Molly parcurgând același drum în căutarea logodnicului său fugar. Aceasta este mult mai activă decât Edward și are un scop precis de atins, înfruntând plină de curaj toate obstacolele care apar pe drum și râzând în cel mai ridicol mod cu putință atunci când diverși oameni îi relevă posibilitatea că logodnicul ei pur și simplu nu mai vrea să se însoare.

Pe tot parcursul filmului, narațiunea alternează cu imagini color, ce întrerup povestea și prezintă o perspectivă contemporană a locului înfățișat. Acestea variază de la spectacole cu păpuși și cadre cu bătrâni chinezi care joacă mahjong până la urși panda, demonstrații de arte marțiale și o secvență cu un bărbat care cântă propria sa versiune a melodiei My Way de Frank Sinatra într-un bar de karaoke din Manila. Aceste intermezzo-uri frecvente dau senzația că Gomes este mai interesat de imortalizarea esenței zonelor explorate decât de narațiunea propriu-zisă.

Într-adevăr, spectatorul este invitat să se cufunde timp de două ore și nouă minute (o durată cam lungă pentru povestea simplă pe care o prezintă) într-o lume unde atmosfera este cea care primează, fără să pună prea multe întrebări. Nu numai că nu aflăm niciodată adevăratul motiv pentru care Edward fuge de logodnica sa și pentru care Molly este atât de hotărâtă să îl găsească, dar ambii protagoniști deși sunt britanici, vorbesc în portugheză (mai ales cu diverșii localnici cu care se întâlnesc pe drum). Mai mult, povestea acestora este relatată prin voice-over de diverși naratori ce vorbesc în limba locului în care aceștia se află.

Toate aceste aspecte pot crea confuzie în rândul spectatorilor, care sunt încurajați să accepte convențiile propuse de regizor și să își îndrepte atenția asupra diverselor culturi explorate. Un echivalent potrivit pentru acest film mi se pare un jurnal de călătorie cu o descriere bogată, ceea ce înseamnă că nu este o peliculă pentru toată lumea. Pentru a se putea bucura de plăcerile simple și peisajele poetice și spectaculoase pe care le oferă Grand Tour, spectatorii au nevoie de răbdare. Mesajul lui Gomes pare asemănător cu replica pe care i-o spune la un moment dat un călugăr japonez lui Edward: "Abandonează-te lumii și vei vedea cât de generoasă este aceasta cu tine."