Grogu, personaj într-un scurtmetraj desenat de Studioul Ghibli

Îndrăgitul personaj din Mandalorianul a fost desenat de mână de către Studio Ghibli pentru un scurtmetraj Disney+

Acum câteva zile, Studio Ghibli a dat publicității un teaser video în care apăreau atât logo-ul său cât și cel al Lucasfilm, plus o figurină Grogu. Acum știm la ce anume fac trimitere aceste postări - cele două firme au colaborat la crearea unui scurtmetraj, desenat de mână de către Studio Ghibli.

Scurtmetrajul este intitulat Zen-Grogu and Dust Bunnies, avându-i în centru pe îndrăgitul bebeluș extraterestru din Mandalorianul, ce are o puternică legătură cu Forța, dar și un „susuwatari” din animațiile lui Hayao Miyazaki, My Neighbor Totoro și Spirited Away.

IGN anunță că scurtmetrajul are regia semnată de către Katsuya Kondo, cunoscut pentru personajele sale și pentru stilul puternic legat de filmele marca Studio Ghibli. În film, muzica e semnată de către Ludwig Goransson, cel care a compus coloana sonoră pentru sezoanele anterioare din Mandalorianul.

Zen-Grogu și Dust Bunnies este disponibil în streaming din 12 noiembrie pe Disney+, la exact trei ani de la debutul Mandalorianului, scrie engadget.com. Zen-Grogu and Dust Bunnies este un scurtmetraj de animație desenat manual de către Studio Ghibli.

Grogu urmează să revină și să se reunească cu „Mando” în cel de-al treilea sezon al Mandalorianului, după ce pleacă să înceapă antrenamentele la templul Jedi al lui Luke, la finalul sezonului 2. Disney a oferit fanilor un trailer, ce a avut premiera în timpul expozitiei D23 din septembrie.

Filme