Halle Berry renunţă la un rol trans după reacţiile categorice ale comunităţii LGBT

Declaraţiile actriţei cu privire la personajul ei au înfuriat comunitatea

În piesele lui Shakespeare bărbaţii jucau roluri de femei pentru că numai bărbaţii puteau apărea pe scenă. Mai târziu actori albi machiaţi strident au interpretat personaje de culoare, iar femei frumoase (Charlize Theron sau Nicole Kidman, de exemplu) s-au urâţit pentru a juca personaje feminine mai puţin atractive. Iar în ce priveşte rolurile trans, actorii sau actriţele din comunitate care aleg să se expună sunt atât de puţine, încât astfel de proiecte îşi aleg de obicei interpreţi din afara comunităţii.

Este şi cazul celui mai nou film al lui Halle Berry, doar că actriţa a ales să se retragă din proiect după ce un interviu al ei a atras furia comunităţii trans. Conform Variety, totul a pornit de la faptul că în răspunsurile ei Berry îi tot greşea sexul personajului, o femeie devenită bărbat, referindu-se la acesta cu pronumele "ea". "Cine este această femeie mă interesează atât de mult, încât cel mai probabil acesta va fi următorul meu film", a spus Berry la un moment dat.

Reacţiile virulente au determinat-o pe actriţă să se retragă din proiect, Berry declarând apoi într-un comunicat de presă că "persoanele trans ar trebui să aibă oportunitatea să-şi spună propriile poveşti". "Sunt o femeie cisgen, prin urmare nici măcar nu ar fi trebuit să iau în considerare interpretarea acestui rol", a mai spus actriţa.

Foto: Halle Berry în filmul Kingsman: The Golden Circle.

Filme
Persoane