Hitman’s Bodyguard: Care pe care, cel mai vizionat film din week-end în România

Este prima dată când meseria devine un coşmar pentru cel mai bun agent de protecţie din lume (Ryan Reynolds), atunci când primeşte misiunea de a-l apăra pe inamicul său nr. 1, un notoriu asasin plătit (Samuel L. Jackson)

37.559 de spectatori au văzut în weekend comedia de acţiune Hitman’s Bodyguard: Care pe care în ţara noastră. Ryan Reynolds şi Samuel L. Jackson au dominat clasamentul încasărilor în box office-ul românesc de weekend, cu venituri în valoare de 755.181 lei

Comedia reuneşte o distribuţie de excepţie, ,,Hitman’s Bodyguard: Care pe care” prezentându-I, alături de Ryan Reynolds şi Samuel L. Jackson, pe Salma Hayek şi Gary Oldman, veritabile simboluri ale Hollywood-ului. Alături de o poveste care abundă în scene de acţiune şi cele mai amuzante schimburi de replici, distribuţia filmului a contribuit considerabil la poziţionarea comediei ,,Hitman’s Bodyguard: Care pe care” în filmele alese de români.

Pe plan internaţional, filmul a reuşit să se menţină în topul box-office-ului trei săptămâni la rând, dar asta în absenţa unor alte lansări. În ziua care marchează una dintre sărbătorile americane - Labor Day - văzută ca o zi de încheiere a vacanţelor,  niciun film nu a avut premiera. E prima zi în 25 de ani  în care nciunun film nu a avut premiera de Labor Day.

 În lipsa unor premiere, s-a ajuns ca Sony să aducă în săli filme clasice (precum Întâlnire de gradul trei, filmul din 1977 al lui Steven Spielberg sau teasere ale unor seriale TV - primele două episoade ale Inhumans). Ambele au strâns sub 2 milioane de dolari.

Un alt film, Tulip Fever, amânat de multe ori ca premieră, cu Alicia VIkander, Christoph Waltz şi Zach Galifianakis, a strâns abia 1,25 milioane de dolari după ce a rulat pe 800 de ecrane. Astfel, rezultatul total de box-office a fost mai degrabă dezamăgitor, cu aşteptări la 100 de milioane de dolari la nivelul Statelor Unite de-a lungul a patru zile, deja cu 22% sub anul trecut.

 Toamna însă aduce speranţe: premiera noului IT, de la Warner Bros, aduce aşteptări de 600 de milioane dolari.

Filme
Persoane