Iată ce scenă din Deadpool 2, considerată şocantă, a căzut la montaj

Filmul va intra din acest week-end şi în cinematografele noastre

Continuarea ireverenţioasei comedii cu supereroi Deadpool, ce se pregăteşte să intre în acest week-end pe marile noastre ecrane, a stârnit controverse la previzionări. Criticii străini care au văzut deja filmul au spus că este chiar mai plin de trimiteri amuzante şi glume fără perdea – plus mai multă violenţă – însă se pare că umorul negru din scenariu a fost totuşi prea greu de digerat de către o parte a publicului, astfel că una din scene, ce urma să fie difuzată după genericul de final, a trebuit să fie eliminată la montaj.

Potrivit MCUcosmic.com, scena în cauză îl arată pe Deadpool lângă patul unui nou-născut, al cărui nume este afişat pe un ecuson – „un Hitler”. Copilul plânge, apoi se aude replica eroului: „Taci din gură, Ira, îmi vei mulţumi mai târziu!”. Cadrul se strânge apoi pe gâtul copilului şi vedem mâinile lui Deadpool, care îl sugrumă. Considerată greu de suportat de mai mulţi dintre cei prezenţi la vizionările preliminare, scena nu a mai fost inclusă după genericul de final (alte patru vor putea fi văzute însă după derularea acestuia).

În multe dintre ţările în care va fi proiectat, Deadpool 2 va fi însoţit de avertismentul „nerecomandat minorilor”. Până şi coloana sonoră a filmului a primit, separat, un rating restrictiv, pentru expresiile injurioase conţinute de cinci dintre melodii. De muzica filmului s-a ocupat Tyler Bates – responsabil şi de soundtrack-urile lui Guardians of the Galaxy, 300, John Wick şi Watchmen – care a declarat, când a auzit de rating-ul special acordat selecţiei sale pentru acesta, că l-a primit „ca pe o medalie de onoare”.

Filme