Iată primele reacţii la Avengers: Endgame. Fanii sunt extaziaţi

Filmul, ce se va lansa la noi pe 26 aprilie, a avut premiera de gală luni, 22 aprilie, în Los Angeles

Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului a avut premiera de gală luni seară, la Los Angeles, iar odată cu aceasta a fost ridicat şi embargo-ul pentru reţelele de socializare, unde reacţiile publicului nu au întârziat să apară. Fanii s-au declarat cuceriţi de felul în care realizatorii au încheiat saga Avengers, iar cea mai mare parte a criticilor, ale căror comentarii au fost adunate de thehollywoodreporter.com, a împărtăşit extazul acestora.

Peter Sciretta, de la Slashfilm, a scris că filmul e mai mult decât „cea mai bună versiune posibilă” a sa. Jurnalista TV Natalie Abrams a ţinut să spună că producţia a fost „aşa grozavă încât am plâns… de mai multe ori”, iar Umberto Gonzales de la The Wrap a menţionat că filmul chiar l-a trecut prin toate stările: „Am râs, am plâns (şi nu doar de câteva ori), am ţipat. Ce final epic pentru saga Infinity!”. Fără să intre în prea multe detalii, Joel Meares, de la Rotten Tomatoes, a concluzionat: „Fanii se vor entuziasma la maximum”.

Însă Scott Mendelson, de la publicaţia Forbes, nu a fost cucerit în totalitate. Deşi „are tot ceea ce îşi doresc fanii şi… e destul de deştept construit”, filmul „nu prea are sens pe alocuri”.

„Nu intraţi la film cu ideea că veţi vedea Infinity War partea a doua. Cele două pelicule sunt foarte diferite, dar reuşesc să se completeze în multe aspecte. Legat de ce filme din MCU să vedeţi mai înainte… sincer, pe toate. Ce experienţă, ce realizare cu Avengers: Endgame! Nu am să dau nici un fel de spoiler, însă vă spun că am râs, am plâns, am plâns din nou, am scandat, am râs şi am plâns, după care toată lumea s-a ridicat în picioare şi a aplaudat. Apoi am plâns din nou. Fiţi pregătiţi, copii. Fiţi. Pregătiţi.”, a scris şi Erik Davis, de la Fandango.com.

„Nu cred că poate spune cineva că exagerez: Avengers: Endgame este tot ceea ce vă doriţi să fie şi chiar mai mult. Sunt copleşit. Este o reflecţie asupra ultimilor 11 ani ce reuşeşte perfect şi care atinge perfecţiunea pe toate planurile. Este, fără îndoială, noul meu film preferat din Universul Cinematografic Marvel. Sunt fascinat.”, a mai notat şi Eric Eisenberg, de la CinemaBlend.com.  

Avengers: Endgame se lansează în cinematografele noastre pe 26 aprilie. 

Filme