În linie dreaptă spre anul de vârf al blockbusterelor. Vezi care este!
2015 va fi cel mai tare an cinematografic, prin îngrămădirea de producţii care vor face să explodeze box office-ul mondial.
Avatar 2, Ant-Man, The Avengers 2: Age Of Ultron, Batman vs. Superman sunt doar câteva dintre titlurile ce se vor lansa peste doi ani, unele publicaţii de profil speculând chiar că anul 2015 va fi cel mai tare în blockbustere din istoria filmului. TotalFilm a dedicat chiar un articol amplu argumentelor ce susţin că 2015 va fi cel mai tare an cinematografic, prin îngrămădirea de producţii hit. Iată ce titluri ne aşteaptă.
Bond 24
Urmând succesul bine meritat al lui Skyfall (pe locul opt ca încasări la box-office din istoria cinematografului, şi pe locul patru pentru anul 2012), perspectiva unui nou film Bond este foarte interesantă. Acum că regizorul Sam Mendes e din nou în echipă, iar romanul care va sta la bază este Devil May Care, semnat de Sebastian Faulk, lucrurile pare că merg în linie dreaptă pentru această super-producţie.
Avatar 2
Există premise pentru a afirma că, după Avatar, sequel-ul are şanse să devină unul dintre filmele cu cele mai mari încasări din istorie. Avatar a avut, cu siguranţă, succes la box-office, încasând peste 2,8 miliarde de dolari, ceea ce l-a făcut filmul cu cele mai mari încasări din istorie. James Cameron are un plan şi pentru scenariu: va explora oceanele Pandorei, cu siguranţă la fel de impresionante ca şi jungla din primul Avatar. Noi tehnologii, noi peisaje, frenezia fanilor sunt o reţetă de succes pentru un nou record de box-office. Încasări estimate de către publicaţia Total Film: 3 miliarde de dolari.
The Avengers: Age Of Ultron
Chiar dacă publicul se aştepta ca inspiraţia, talentul şi interesul pentru genul filmelor cu supereroi al regizorului Joss Whedon să dea roade, nimeni nu se gândea la The Avengers chiar ca la „al treilea film din istorie", scrie TotalFilm. Luând în calcul încasările tot mai mari ale filmelor Marvel, distribuţia impresionantă, Age of Ultron ar putea ajunge la încasări de 2 miliarde de dolari.
Ant-Man
Puţini au văzut primele probe de film ale lui Wright, din care filmul se anunţă furtunos, cu scene de luptă în care Ant Man se transformă şi, în acelaşi timp, doboară doi adversari voinici. Să adăugăm şi interesul lui Wright pentru personaje isteţe şi afabile din cultura pop, dar şi la talentul său de coregrafiere a scenelor de luptă. Încasări estimate: 700 milioane de dolari.
Assassin's Creed
Michael Fassbender a reuşit să fie unul dintre cei mai curtaţi actori ai cinematografului global, aşa că decizia sa de a juca şi de a fi producătorul unei adaptări după un joc video cu siguranţă că nu a surprins multă lume. Şi, totuşi, filmul are potenţialul de a da naştere unei serii întregi, Fassbender jucând rolul unui erou modern a cărui personalitate este transplantată în ascendenţii săi din momente istorice diferite, oameni care, spre bucuria publicului, se ocupă cu crime şi operaţiuni secrete în momente cruciale din istorie, asasini periculoşi şi mascaţi.
Pirates of the Caribbean 5
Jerry Bruckheimer şi Johnny Depp au lansat The Lone Ranger, ce rulează acum şi în cinematografele de la noi, aşa că acum nu le rămâne decât să îşi concentrează atenţia asupra celei de-a cincea părţi a Piraţilor din Caraibe, longeviva şi populara franciză de film ce a adus studiourilor Disney, cumulat, mai bine de 3,5 miliarde de dolari. Subiectul celei de-a cincea părţi nu a fost încă dezvăluit, dar se va lucra după scenariul lui Jeff Nathanson (Catch Me If You Can), iar suflul proaspăt va fi adus de regizorii Joachim Rønning şi Espen Sandberg, cunoscuţi pentru Kon-Tiki (nominalizat la Oscarul pentru film străin anul acesta).
Man of Steel 2/Batman vs Superman
Cu siguranţă, Avatar este regele box-office-ului, dar sunt mari şanse ca sequel-ul la Man of Steel să spargă toate recordurile, mulţumită unei încrucişări care încă trezeşte uimire: un Batman reinventat de către Cristopher Nolan, multiplicat cu succesul şi cu încasările fabuloase ale Superman-ului lui Zack Snyder. Iată o combinaţie explozivă pentru box office!
The Hunger Games: Mockingjay - Partea 2
Încasări estimate de cei de la Total Film: 1 miliard de dolari.
Warcraft
Un număr mare dintre concurenţii acestui top sunt sequel-uri. Warcraft, la rândul lui, nu este o poveste originală: regizorul de film independent Duncan Jones (Moon, Source Code) se va inspira cu siguranţă din faimosul joc de calculator pentru a pune mâna pe „Sfântul Graal al blockbusterelor”, ţinând între timp publicul cu sufletul la gură. Warcraft, unul dintre cele mai cunoscute jocuri de strategie, etichetat ca MMORG (Massive multiplayer online roleplayer game), a reuşit să depăşească cercurile fanilor înrăiţi de gaming, devenind un element de cultură pop - şi asta va creşte aşteptările. Deci, să sperăm la un film cu buget mare cu o combinaţie de Urzeala Tronurilor şi Stăpânul Inelelor de cea mai înaltă clasă. Încasări estimate: 750 de milioane dolari.
Terminator 5
Potrivit Collider.com, care preia comunicatul de presă al Paramount, filmul va reprezenta un reboot al seriei, nu un sequel. Se pare că acţiunea se va petrece într-o linie temporală alternativă, în care Sarah Connor şi Kyle Reese sunt amândoi în viaţă. Regizorul Justin Lin şi starul revenit pe baricadele actoriei, Arnold Schwarzenegger, vor fi pe cai mari în 2015.
Independence Day 2
O continuare a lui The Independence Day a fost anunţată recent de 20th Centruy Fox, cu lansarea americană pe 3 iulie 2015, dar fără Will Smith. Chiar şi aşa, interesul pentru primul film şi prezenţa regizorului Roland Emmerich sunt elemente suficient de puternice pentru fani. Acţiunea va avea loc la 20 de ani de la evenimentele din original, când forţele extraterestre de întărire ajung pe Terra - să păstreze şi să consolideze dominaţia predecesorilor lor - asta după ce primesc un semnal S.O.S. de la personajul interpretat de Bill Pullman (care şi- a confirmat de altfel participarea), preşedintele Statelor Unite. Filmul se va axa pe o nouă generaţie de eroi, dintre care se evidenţiază fiul vitreg al Căpitanului Steven Hiller (Smith).
Star Wars: Episode VII
Nimeni nu poate nega succesul seriei Star Wars per ansamblu, şi - chiar dacă acum George Lucas le-a dat mână liberă celor de la Disney - interesul publicului rămâne la fel de ridicat. Sub bagheta lui J.J. Abrams, un regizor consacrat, care ştie să răspundă nostalgiei publicului, nivelul interesului spectatorilor nu poate decât să crească.
Jonathan Rhys Meyers, Mark Hamill, Carrie Fisher și Harrison Ford (ultimii trei au confirmat revenirea în franciză) alcătuiesc distribuţia, scenariul filmului stând sub peniţa lui Michael Arndt.
Mission: Impossible 5
După cele 695 de milioane de dolari obţinute în toată lumea de către Mission: Impossible - Ghost Protocol, Mission: Impossible 5 are toate şansele să fie unul dintre hit-urile anului 2015, mai ales că scenarist este Drew Pearce, omul din spatele unor Pacific Rim, Iron Man 3 şi a viitorului Sherlock Holmes 3. Box office-ul estimat pentru Mission: Impossible 5 - aproximativ 700 de milioane de dolari.
Crimson Peak
Cu un Pacific Rim făcând ravagii spectaculoase pe marile noastre ecrane, Guillermo del Toro va reveni în 2015, de data aceasta cu o poveste în genul celor care i-au adus consacrarea - o poveste cu fantome din epoca victoriană, axată în jurul unei distribuţii mici, dar cu un efect puternic, printre care Charlie Hunnam, Benedict Cumberbatch, Jessica Chastain, Mia Wasikowska şi alţii.
Un horror supranatural de la un regizor cu imaginaţie debordantă - pare reţeta unui film cu succes la public, nu-i aşa?
The Fantastic Four (2015)
Cei Patru Fantastici sunt cunoscuţi şi ca prima familie din universul Marvel. Producţia ce se va lansa în 2015 îl va avea la cârmă pe regizorul lui Chronicle, Josh Trank, iar scenariul va purta semnătura lui Seth Grahame-Smith (Pride And Prejudice And Zombies). Mark Millar (Kick-Ass) va superviza munca celor doi, iar asta ar putea fi suflul nou de care aventurile echipei The Fantastic Four are nevoie pentru a fi un succes de box office.
-
nouvellevaguepe 25 iulie 2013 12:22O sa fie un an interesant . Abia astept sa vad ii vad pe Superman si Batman in acelasi film .
-
vladimir84pe 25 iulie 2013 12:502015 va fi 'A good Year'. Filme bune o sa tot apara pana atunci, asa ca o sa treaca repede timpul si maine-poimaine ne trezim in 2015.
-
Vortexpe 25 iulie 2013 13:17Eu sunt de parere ca filmele care au la baza jocuri ar trebui sa fie animatii,la nivelul de azi ar fi destul de realiste si nu ar fi puse sub pericolul jocului actoricesc prost,costume nerealiste etc,astfel,mentinandu-se, dupa parerea, mea firul narativ original mult mai bine,pentru ca cel putin un titlu de aici si anume Warcraft are o cantitate impresionanta de poveste,mult prea mare pentru a fi cuprinsa intr-un film.Daca facem o comparatie cu Prince of Persia care avea o cantitate mult mai mica,dar care a fost un amalgam,un amestec al celor 3 parti ale jocului,putem sa ne dam seama in Warcraft nu o sa faca nimeni minuni,deci sa raman la serial animat,sau serie de animatii!
-
vyydope 25 iulie 2013 13:40Daca nu joaca Cristopher Nolan in Batman vs Superman cred ca o sa fie o mare dezamagire. Mi se pare ca Cristopher Nolan il reprezinta cel mai bine pe Batman. Probabil Superman 2 va fi un film in care cei doi se vor imprieteni pentru Liga Dreptatii si la finalul filmului vor pune baza Ligii.
-
Fourleaf22pe 25 iulie 2013 13:42E bine ca vor fi toate in acelasi an, asa sigur multe din ele vor lua fail complet la box office si poate se mai linisteste valul de filme cu super eroi, jocuri video si alte francize obosite. Cu astea spuse tot sunt curios de unele din ele, in special batman cu superman, Warcraft si Assassin's Creed din cauza implicarii lui Michael Fassbender.
-
Ovidiu239pe 25 iulie 2013 13:55Se va zgudui Box Office-ul american!
-
mariusdbrscpe 25 iulie 2013 14:13La prima vedre pare un an MAAAREEEEE si bomb free ....de asteptat cu siguranta!!!
-
Bayardpe 25 iulie 2013 15:58Asa pare la prima vedere, nu?? extraordinar de multe filme, parca publicul nici nu e capabil sa vada atat de multe, automat incasarile o sa fie mici pentru toate.... Ehe, exact la fel s-a vorbit in trecut si despre 2013, "anul block-busterelor". Si pana la urma ce am avut?? un an slab, spre foarte slab. Doar cateva filme cu adevarat bune, cateva decente si in rest dezamagiri pe linie. Sper sa nu fie la fel si in 2015
-
CPUpe 25 iulie 2013 16:49pana la 2015 vedeti ca a aparut trailer la 47 ronin
-
octavinspectorpe 25 iulie 2013 17:42Sa fim seriosi !! Prea multe filme cu supereroi pe care le stim deja... insa ceea ce nu stim inca este ceea ce va zgudui serios box office-ul mondial !! Top of the list: Assassin's Creed ( de departe cel mai tare din toata lista) si Warcraft !!
-
Cravanpe 25 iulie 2013 17:432015 va fi cel mai de succes an din istoria cinematografiei.
-
legolas05pe 25 iulie 2013 18:52Multe filme probabil vor face incasari de peste 1 miliard de dolari,sa vedem care va fi mai bun,dar mai este inca un an si jumatate pana in 2015.Apropo,ati uitat de Piratii din Caraibe 5 care poate trece si el de un miliard.
-
Andrettype 25 iulie 2013 20:45filme dupa jocuri,imi pare rau da sunt jocuri care se pisa pe multe filme blockbuster,cum ar fi dragon age crysis fear mass effect max payne care filmul a fost o porcarie,half life,bioshock mai ales infinite,clive baker undying,far cry,deux ex,world in conflict...
-
Theodoricpe 25 iulie 2013 23:14Multe filme din care pot iesi si capodopere si oscaruri.Pana acum sa speram ca nu ne voi dezamagi
-
icekillape 26 iulie 2013 01:54Hitman. Ar fi fost un titlu interesant fara doar si poate.
-
gabyyy21pe 26 iulie 2013 02:32numai sequel-uri, reboot-uri, continuari... chiar nimic nou ma? jalnic an....
-
cristi23pe 26 iulie 2013 15:36oau...serios anul 2015 pare un an plin de filme mari......daca vor aparea toate filmele mentionate mai sus in 2015.exista mari sanse sa se depaseasca un nou record mondial de incasari.........
-
Miikupe 26 iulie 2013 17:02Abea astept 2015. Sunt nu`ma filme geniale. :x
-
vangabrielpe 28 iulie 2013 10:242015 va fi anul blockbusterelor nu si al filmelor bune!Drept dovada stau scenariile:continuari,sequel-uri sau adaptari dupa jocuri!Patetite pana la urma aceste filme!
-
Musa.del.Artepe 28 iulie 2013 18:21Ce pacat ca nu aud si despre un val de filmelor aflate exact la polul opus!
-
Theodor2011pe 4 august 2013 12:26Cel mai asteptat film de mine a anului 2015 este Pirates Of The Caribbean 5, urmate de Avatar 2 si Terminator 5
-
alex_il_fenomenope 4 august 2013 17:22Cred ca va fi o lupta acerba intre Avatar 2, Batman vs. Superman si Piratii din Caraibe 5.
-
danizetpe 11 august 2013 19:16Superman vs Batman?asta i buna :))
-
alexx00pe 15 august 2013 20:34mission impossible merita sa aiba o continuare
-
n0nepe 21 august 2013 22:11Cu siguranta Star Wars va fi exceptional, Harrison Ford, spune multe! Sunt curios si de Assassin's Creed, sper sa nu fie un fail, sper! Avatar 2, va aduce incasari uriase chiar daca e bun sau nu :) datorita marketing-ul de la precedentul. Bond va fi acelasi cu Daniel Craig. The Avengers 2, sper ca le va gasi o scena potrivita pentru fiecare in parte! Hulk e tatal lor :) Nu ca actor, ca personaj
-
Tyson_Kydpe 5 septembrie 2013 20:37Nu pot spune decat foarte tare . In 2015 vor aparea cele mai asteptate filme de catre toti oamenii din lume . Poate vor fi multi, ce nu vor accepta cel mult 3-4 filme, dar tot vor fi prinsi de restul blockbusterelor .
-
Omul-Furnică (2015)
Ant-Man
Nota 7.6 / Imdb 7.2Data premierei: 17.07.2015
-
Assassin’s Creed: Codul Asasinului (2016)
Assassin's Creed
Nota 6.9 / Imdb 5.6Data premierei: 21.12.2016
-
Avatar (2009)
Avatar
Nota 8.6 / Imdb 7.9Data premierei: 16.12.2009
-
Avatar: Calea apei (2022)
Avatar: The Way of Water
Nota 8.0 / Imdb 7.5Data premierei: 14.12.2022
-
Crimson Peak (2015)
Crimson Peak
Nota 7.0 / Imdb 6.5Data premierei: 9.10.2015
-
Urzeala tronurilor (2011)
Game of Thrones
Nota 9.5 / Imdb 9.2Data premierei: 18.04.2011
-
Ziua Independenţei: Renaşterea (2016)
Independence Day: Resurgence
Nota 6.5 / Imdb 5.2Data premierei: 23.06.2016
-
Man of Steel: Eroul (2013)
Man of Steel
Nota 7.7 / Imdb 7.1Data premierei: 14.06.2013
-
Pirații din Caraibe: Răzbunarea lui Salazar (2017)
Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales
Nota 8.1 / Imdb 6.5Data premierei: 7.05.2017
-
Spectre (2015)
Spectre
Nota 7.5 / Imdb 6.8Data premierei: 23.10.2015
- Christopher Nolan Ocupație: Regizor, scenarist, monteur, producător Data nașterii: 30.07.1970
- Duncan Jones Ocupație: Regizor, scenarist Data nașterii: 30.05.1971
- James Cameron Ocupație: Regizor, scenarist, producător, monteur, actor Data nașterii: 16.08.1954
- Joss Whedon Ocupație: Scenarist, producator, regizor, compozitor Data nașterii: 23.06.1964
- Michael Fassbender Ocupație: Actor Data nașterii: 02.04.1977
- Sam Mendes Ocupație: Regizor, producător Data nașterii: 01.08.1965
- Zack Snyder Ocupație: Regizor, producător, scenarist Data nașterii: 01.03.1966