Inamicul public nr. 1 la Hollywood: de la "pieile roşii" la inteligenţa artificială (I)

Iată cum politica mondială a influenţat imaginea antagonistului în blockbusterele americane

Nu orice poveste are nevoie de un personaj negativ, dar nu-i strică niciodată: eterna luptă dintre bine şi rău este una dintre cele mai eficiente scurtături pentru ca publicul să înţeleagă rapid de ce parte se situează, decizie simplă care îl implică în poveste şi, trebuie spus, îl poate determina mai uşor să nu-i pară rău după banii daţi pe biletul la cinema. În funcţie de perioadă, Hollywood-ul a avut un inamic public preferat şi repetat la nesfârşit pentru a atrage spectatori, validându-le valorile şi opţiunile. Iată mai jos câţiva dintre favoriţi, în funcţie de perioadă şi de parti pris-urile societăţii americane.

Desigur, acest articol suprasimplifică peisajul cinematografic american, identificând numai comunităţi extrem de mari reunite în jurul unei religii, al unei rase sau al unui regim politic. În întreaga istorie a Hollywood-ului am avut parte de nenumărate poveşti în care antagonistul se află de partea greşită a legii, de exemplu un criminal, o autoritate coruptă sau un magnat lacom, dar puţine sunt opţiunile care să alieze mai rapid publicul împotriva unui antagonist decât unul care să sugereze ideea Străinului.

Nu ne ocupăm în acest articol de entităţi specifice genurilor horror, fantasy şi SF, din care au venit unii dintre cei mai redutabili antagonişti din toate timpurile, precum Sauron, Darth Vader sau xenomorfii din seria Alien.

"Pieile roşii"
Timp de mai multe decenii, antagonistul favorit al Hollywood-ului a fost amerindianul. Prezentat în filme drept o brută gata să ia scalpul celor mai inocenţi membri ai societăţii, a dus la crearea unui gen extrem de popular în prima jumătate a secolului trecut, western-ul. Ca întotdeauna, poveştile s-au pliat nu pe realitatea istorică (aceea că americanii au invadat, de fapt, teritoriile populaţiei băştinaşe), ci pe ceea ce dorea să vadă publicul plătitor de bilete şi caucazian. Evident, filmele îl prezentau pe acesta din urmă drept o prezenţă "civilizatoare" într-un teritoriu al "sălbaticilor" lipsiţi de educaţie.

Încăpăţânarea perenă a cineaştilor americani de a transforma amerindianul în "inamicul de serviciu" a dus la unul dintre cele mai memorabile momente din istoria premiilor Oscar, când Marlon Brando a boicotat ceremonia din 1973 refuzând statueta primită pentru The Godfather. Pe scena galei a urcat atunci Sacheen Littlefeather, o tânără amerindiană care a declarat că "Marlon Brando (...) nu poate accepta acest premiu extrem de generos, motivul fiind modul cum sunt prezentaţi amerindienii în producţiile de cinema şi televiziune de azi". Dincolo de faptul că celebrităţile prezente la gală au întâmpinat discursul lui Littlefeather cu huiduieli (amestecate cu urale, e adevărat), a mai trecut ceva timp până când amerindienii au fost umanizaţi în filme şi seriale.

În ultimele decenii, percepţia s-a schimbat complet şi au apărut tot mai multe producţii în care personaje provenind din rezervaţiile de indieni sunt înfăţişate într-o lumină pozitivă. Unele din aceste seriale, de exemplu Reservation Dogs, au primit aprecieri unanime şi nominalizări la cele mai importante premii ale televiziunii americane, iar altele au reprezentat un adevărat act de reparaţie pentru atrocităţile comise de populaţia albă "civilizatoare" în comunităţile de amerindieni.

Naziştii
Este indiscutabilă influenţa Hollywood-ului asupra stării de spirit americane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe ecrane se puteau vedea poveşti ce proslăveau eroismul soldaţilor, iar înaintea filmelor se difuzau ştiri de pe front. Era lăudată şi încurajată şi rezilienţa celor rămaşi acasă, care făceau posibil, prin sacrificii şi lipsuri personale, giganticul efort militar ce va duce la restabilirea păcii în lume.

Aşa cum era de aşteptat, naziştii aveau să devină inamicul preferat al perioadei, tonul fiind dat de studiourile Warner Brothers, care au lansat în luna mai 1938 filmul Confessions of a Nazi Spy, primul film în care nazismul era prezentat într-o lumină explicit negativă. Au urmat zeci şi zeci de alte producţii, cea mai populară fiind probabil The Great Dictator, extraordinar succes de casă lansat în octombrie 1940, în care Charles Chaplin îl ironizează îndelung pe Hitler.

Cinema-ul mondial încă revine periodic la acest villain pe atunci omniprezent, precum în Inglourious Basterds, care l-a transformat într-un star global pe austriacul Christoph Waltz, de neuitat în rolul dezlănţuitului ofiţer SS Hans Landa. Avem la dispoziţie chiar şi fantezii revizioniste precum Sisu (2023), în care un căutător solitar de aur ucide sute de soldaţi nazişti după ce aceştia îi fură comoara abia descoperită...

În a doua parte a articolul vom discuta despre comunişti (sovietici sau nu), musulmani (terorişti sau nu) şi cel mai la modă villain al momentului, inteligenţa artificială.

Sursă foto: Depositphotos.