Indiana Jones and the Dial of Destiny: primele reacții de la Cannes, unde a avut premiera mondială. „Are acea clasă de modă veche”
Numeroși critici de la Cannes nu au fost convinși de „întinerirea” digitală a lui Harrison Ford
Indiana Jones and the Dial of Destiny a avut premiera la Festivalul de la Cannes, joi noapte. În cadrul unei proiecții strălucitoare la Palais du Festival, regizorul James Mangold și actorii Phoebe Waller-Bridge, Mads Mikkelsen, Boyd Holbrook și Ethann Isidore au savurat ovații care au durat cinci minute din partea publicului. Ford a fost, totuși, în centrul atenției, actorul fiind emoționat până la lacrimi, scrie presa internațională.
După premieră, au apărut și primele cronici ale filmului, ce ajunge în săli pe 30 iunie. Încă de joi, reacția publicului la cel de-al cincilea film din mult îndrăgita serie au fost polarizate.
O unanimitate în rândul primelor recenzii este că filmul ar fi mai bun decât ultimul din serie, Indiana Jones and the Kingdom of the Crystall Skull, din 2008. Mai bun, dar nu cu mult mai bun. Numeroși critici de la Cannes nu au fost convinși de „întinerirea” digitală a lui Harrison Ford și nici de prestația pe ansamblu a graficii CGI. Totuși, nu au lipsit laudele pentru Waller-Bridge și, desigur, pentru Harrison Ford, care și-a păstrat șarmul de aventurier. Iată câteva dintre primele reacții la film:
David Rooney, de la The Hollywood Reporter, scrie: „Noul film, cu scenariu semnat de Jez Butterworth, John-Henry Butterworth, David Koepp și Mangold, dă senzația lipsei de unitate a viziunii scenaristice, dar are acea notă dulce de nostalgie în scena finală, plus o reapariție binevenită, cu câteva sugestii vizuale asupra ei încă de la început. Totuși, parte din ceea ce strică bucuria acestui capitol final este cât de strident de fals este în mare parte”.
Criticul Peter Bradshaw de la The Guardian a fost o voce mai favorabilă, descriind Dial of Destiny drept „fiind interesant și amuzant și având acea ingenuitate narativă pe care Kingdom of the Crystall Skull nu o avea”. Cronica continuă susținând că „finalul este naiv dar antrenant, iar Dial of Destiny este îndrăzneț în sensul că aduce lumină în dilema înaintării în vârstă și a trecerii timpului. Indiana Jones are acea clasă de modă veche”.
David Ehrlich de la Indie Wire a fost tăios, scriind „nu doar că Indiana Jones and the Dial of Destiny este o pierdere de timp, dar e și dovada că relicvele stau bine în istorie. Asta dacă filmele anterioare nu au demonstrat-o deja...”
În schimb, John Nugent de la Empire a fost mai elogios, scriind că filmul are „toate mărcile de la care te aștepți la o serie de filme, păstrate bine ca niște comori arheologice...” Nugent a elogiat stilul regizoral mai frust al lui Mangold și a conluzionat că „Ultima întâlnire a lui Indiana Jones cu destinul are un final mai naiv, ce va polariza publicul, dar dacă veți porni cu el în calătorie, va fi un rămas bun potrivit arheologului preferat al cinematografului.”
Kevin Maher scrie pentru Times of London cu cinism: „Vestea bună e că nu e atât de slab precum Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull. Partea proastă e că nu e cu mult mai bun”. Maher sugerează că nici măcar Waller-Bridge nu a putut salva filmul, dar a lăudat totuși rolul lui Ford. „Ford, cu toate astea, rămâne carismatic. Chiar atunci când totul în jur e pe pilot automat, el dă carismă personajului sau. Merita mai mult...”
Richard Lawson de la Vanity Fair a fost un alt critic dezamăgit de Dial of Destiny: „Ingredientele de bază sunt: un obiect al căutării cu rădăcini în istorie, o notă de supranatural, eroi negativi ușor de combătut”, dar „ceva lipsește”. Lawson a simțit ca povestea nu se leagă și că alunecă prea tare în magie, scoțând personajul din lumea lui familiară. „Indy nu se simte în largul lui în film, un om în vârstă târăt acolo unde nu e locul lui”, scria Lawson.
Robbie Collin, pentru The Daily Telegraph, scrie că Dial of Destiny pare „o variantă contrafăcută a unei comori neprețuite. Forma și strălucirea aparentă iau ochii, însă calitatea mediocră ies tot mai mult în evidență cu cât te uiți mai atent.” Collin notează că filmul este prea cuminte - „filmul are acțiune, dar nu fler și bravură: nu există vreo scenă, sau turnură, care să te facă să lauzi mintea care a gândit-o...”
James Mottram a scris o cronică elogioasă pentru Total Film, notând că Indy „iese pe ecran în stil mare”. Autorul a agreat omagiile trecutului dar a apreciat și faptul că Mangold arată creșterea personajului principal. „Acțiunea este gestionată inteligent de Mangold, inclusiv cu o urmărire cu Tuk-tuk- ul prin Tanger. Dar, cel mai mult, Indiana Jones are lacrimi în ochi. Personajul a îmbătrânit, dar nu s-a făcut înțelept. Regretă că a alergat dupa comori și glorie și i-a ignorat pe cei dragi...”
