Influencerii în filmul românesc: Selly, Alex Velea, Costi Max, în emisiunea Cinemagia

Aducerea în distribuție de vedete din online a devenit un trend în producția autohtonă de film comercial

Patru filme românești - Miami Bici 2, Romina, VTM, Nuntă pe bani și Haita de acțiune - au intrat în Top 10-ul box office-ului autohton al anului trecut, iar 2024 a adus deja un nou succes pentru cinematografia noastră, prin dramedia Tati-part-time. Rețeta acestor producții este aceeași: distribuție formată din oameni cu vizibilitate în online, plus un „word of mouth” excepțional. Motiv pentru care subiectul dezbătut în cea de-a patra emisiune online Cinemagia este „Influencerii în filmul românesc”. 

În studioul nostru, invitații moderatorului George Dorin Andreescu/Gojira sunt Andrei Șelaru/Selly, Alex Velea și Costi Max. Cei trei vorbesc despre faptul că aducerea de vedete din online a devenit un trend în producția autohtonă de film comercial.

Romina, VTM va avea o continuare, al cărui subiect îl aflăm în exclusivitate,  Selly are în pregătire un proiect de film de anvergură, iar Alex Velea va juca în serialul Subteran, alături de Ana Ularu și Florin Piersic jr.

De numele lui Selly se leagă succesul de casă Romina, VTM, pe care vloggerul l-a produs, film în care a și jucat, dar și alte hituri autohtone - 5Gang: Un altfel de Crăciun și Tabăra. Alex Velea a jucat în mai multe producții autohtone, cea mai recentă fiind filmul de autor Tigru,  în toamna acestui an urmând să îl vedem în serialul Netflix Subteran. Iar vloggerul Costi Max, singurul cu studii de actorie dintre invitați, a jucat în patru dintre cele mai de succes la public filme românești recente.

Din discuție aflăm că ideea ca Selly să se lanseze în film i-a venit lui BRomania/Matei Dima și că vloggerul de 22 de ani are în pregătire „un proiect mare de film”, în calitate de producător. Selly are în plan, totodată, un sequel - Romina, VTM 2; aflați un teaser legat de plot chiar de la Selly! Mai aflăm că Filantropica - de Nae Caranfil - este favoritul lui Alex Velea, „alături de BD-uri”, și că Alex Velea se vede jucând personaje ca cele din Pisica albă, pisica neagră, de Emir Kusturica, „junkiști”. Velea mai dezvăluie că cei doi băieți ai lui sunt mari fani 5Gang, Tabăra, Romina, VTM și că știu replicile pe dinafară.

Costi Max dezvăluie că este fan Jim Carrey, iar în - final - Gojira face o recomandare de film:  Be Kind Rewind (2008), cu Jack Black.

  • boghiu_andrei
    pe 19 ianuarie 2024 12:57
    * Ciuma în filmul românesc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane