James Cameron, despre stadiul filmărilor la sequel-urile Avatar

Cineastul a încheiat filmările primelor două continuări și a dat asigurări că lansarea din decembrie 2021 va fi respectată

După ce în luna noiembrie a anunțat încheierea filmărilor live-action la Avatar 2, James Cameron a revenit cu informații legate de stadiul în care se află și celelalte sequel-uri ale francizei, într-un interviu acordat publicației Variety. Cineastul a ținut să arate că, în ciuda dificultățior și a amânărilor anterioare, Avatar 2 va fi gata pentru lansarea programată pentru decembrie 2021.

Din 2013 și până acum ne-am ocupat în cea mai mare parte de construcția întregii lumi în care se va desfășura acțiunea celor patru noi filme. Am lucrat la toate scenariile acestora și le-am finalizat. Am ales distribuția și am făcut motion capture-ul pentru filmele 2, 3 și prima parte a celui de-al 4-lea. Am terminat, în cea mai mare parte, cu filmările live-action. Mai avem de lucru încă câteva luni în Noua Zeelandă în primăvară, dar suntem totuși în grafic cu tot ce ne-am propus”, a explicat Cameron.

Despre lungul proces al producției continuărilor, acesta a spus: „Oamenii nu înțeleg anvergura și complexitatea acestui proces. E ca și cum ai face două animații și jumătate. În mod normal, lucrul la un film de animație durează patru ani, așa că dacă faci un calcul, ne încadrăm în orar până în decembrie 2021”.

Cineastul a punctat recent că personajul lui Stephen Lang, Colonelul Miles Quaritch, va reveni în poveste și va fi villain-ul central al celor patru sequel-uri.

Filmările la Avatar 2 și 3 au început, oficial, pe 25 septembrie 2017. Ultimul Avatar, al cincilea din serie, ar ajunge în cinematografe pe 17 decembrie 2027, însă atât a patra, cât și a cincea parte a seriei vor depinde de succesul producțiilor cu numerele 2 și 3.

  • makomomo
    pe 20 decembrie 2019 12:14
    Atateamizerii refacute si filmul asta se intinde pana in 2027...Avengers au scos film in fiecare an si asta se chinuie sa scoata Avatar 2 dupa 10ani...Slab
  • spartacus
    pe 22 decembrie 2019 17:50
    După ce am văzut ”Aquaman”, nu știu cu ce ar mai putea veni nou acum Cameron, sincer. Iar nivelul de așteptare este mult prea lung, chiar nu știu ce succes speră să mai aibă până la Avatar 2-4.
  • ishmael
    pe 26 decembrie 2019 14:11
    ce e nasol ca daca partea 2 va fi mai sub asteptari, nu vor putea remedia lucrurile la partea 3 (vezi Matrix 2 si 3)
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Galerie poze
Filme
Persoane