James Gunn a terminat filmările la următorul Superman

Regizorul seriei Gardienii Galaxiei a postat marți pe rețelele sociale că a ajuns la finalul producției blockbuster-ului cu supereroi care va apărea în cinematografe vara viitoare.

Într-o postare pe X, regizorul american a anunțat faptul că filmările la viitorul film Superman s-au încheiat, elogiindu-și colegii din producție.

"Dumnezeu să-i binecuvânteze pe actorii și echipa noastră de filmare al căror angajament, creativitate și muncă grea au adus acest proiect la viață. Mi-am propus să fac un film despre un om bun într-o lume care nu este întotdeauna așa. Iar bunătatea și dragostea pe care le-am întâlnit zilnic pe platoul de filmare m-au inspirat și m-au împins înainte atunci când m-am simțit prea consumat ca să mă descurc de unul singur. Vă mulțumesc tuturor din suflet. A fost o onoare", a precizat Gunn.

Acesta a împărtășit o poză alături de echipă din prima săptămână de filmare din Svalbard, Norvegia. El a încheiat postarea, menționând că "destinația a fost Superman, dar călătoria a fost truda și râsul și emoțiile, ideile și magia pe care le-am împărtășit împreună pe platoul de filmare - și pentru asta voi fi mereu recunoscător."

Superman îi va avea în rolurile principale pe David Corenswet drept celebrul supererou Clark Kent, pe Rachel Brosnahan în rolul lui Lois Lane și pe Nicholas Hoult în rolul răufăcătorului Lex Luthor. De asemenea, María Gabriela de Faría va juca personajul The Engineer, care este și aceasta o antagonistă în universul DC, deși nu la fel de cunoscută ca Luthor. Lista de actori din Superman este lungă și îi include și pe Skyler Gisondo, Sara Sampaio, Sean Gunn, Edi Gathegi, Anthony Carrigan, Isabel Merced și Nathan Fillion

Noul Superman marchează primul film ce îl prezintă pe supererou ca fiind jucat de altcineva decât de Henry Cavill, actorul britanic ce l-a interpretat pe personajul originar din benzile desenate DC în filmele lui Zack Snyder: Man of Steel, Batman v Superman: Dawn of Justice și Justice League.

Acesta reprezintă și primul lungmetraj din noua serie de proiecte gestionate de șefii noului studio de film DC Studios - James Gunn și Peter Safran - format în octombrie 2022 cu scopul de a dezvolta și produce proiecte în cadrul universului DC.

Superman va fi lansat pe 11 iulie 2025 în Statele Unite ale Americii.

Filme
Persoane