Jason Momoa şi-a dorit un Aquaman accesibil, obişnuit cu efortul fizic şi mânat de moralitate
Aventurile de sine stătătoare ale „stăpânului apelor” ajung în cinematografele noastre pe 21 decembrie
Filmul Justice League ne-a oferit o idee despre cum va fi Aquaman în comparaţie cu benzile desenate, însă el ni se va prezenta pe deplin în aventura de sine stătătoare a supereroului, ce se va lansa şi în cinematografele noastre pe 21 decembrie. Interpretul „stăpânului apelor”, Jason Momoa, a discutat cu Cinemablend.com despre film şi a subliniat faptul că şi-a dorit un personaj accesibil, obişnuit cu efortul fizic şi devotat valorilor umane.
„Cred că ideea a fost să îl facă acel tip cu care poţi bea o bere; de aceea m-au şi angajat pe mine. Este serios, sigur că da, însă un pic cam blazat. A văzut atâtea şi nu mai are încredere în cei din jurul său. Şi de asta depinde totul – acesta este scopul în Justice League – să poţi să faci parte din echipă. Cu Superman nu poţi să stai la o bere, nu-i aşa? Nu poţi. Chiar am vrut ca Aquaman să fie genul acesta de erou, obişnuit cu greutăţile, cu munca fizică. Aceasta este caracteristica sa definitorie – a crescut cu tatăl său, a reparat motociclete şi maşini vechi împreună cu acesta… iar la o anumită vârstă a primit acest dar şi nu prea ştie ce să facă cu el. Nu-şi înţelege rolul”, a explicat Momoa.
Momoa a mai adăugat că, din punctul său de vedere, Arthur Curry/Aquaman, este un individualist, însă unul mânat de un puternic sentiment de moralitate, lucru pe care şi-a dorit să îl scoată în evidenţă prin interpretarea sa.
-
carmen_angelus_romilape 5 august 2018 10:39Personajul "Aquaman" care va aparea in seria de filme, "Justice League" si interpretat de binefacutul actorul Jason Momoa, starneste in noi, deja o mare curiozitate.