Jeremy Renner în „stare critică, dar stabilă” după un accident cu plugul de zăpadă

Autoritățile relatează că actorul a fost luat cu elicopterul

Actorul Jeremy Renner (Hawkeye) a avut parte de un accident tipic sezonului rece, duminică, fiind acum spitalizat, scrie THR.

„Putem să confirmăm că Jeremy este în stare critică, dar stabil, după ce a suferit un accident cu plugul de zăpadă”, relata un reprezentant al actorului pentru The Hollywood Reporter. „Familia este alături de el și primește îngrijiri medicale”.

Autoritățile relatează că actorul a fost luat cu elicopterul: „La sosire, echipajele de urgență l-au transportat pe dl. Jeremy Renner cu ambulanța aeriană la un spital din zonă. Dl. Renner a fost singura persoană implicată”. Poliția investighează în prezent incidentul.

Renner, care a jucat rolul lui Clint Barton/Hawkeye în mai multe filme Marvel, dar și în serialul Disney+, joacă rolul lui Mike McLusky în producția Paramount+ Mayor of Kingstown. De la câștigarea unei nominalizări la Oscar pentru The Hurt Locker al lui Kathryn Bigelow în 2010, Renner a fost unul dintre cei mai căutați actori de la Hollywood.

Persoane