Joker-ul lui Heath Ledger a fost ales drept cel mai bun antagonist

La mai bine de 10.000 de voturi distanţă se află Darth Vader

Personajele negative din filme sunt, chiar şi pentru actorii cu experienţă, greu de interpretat. Cu o abordare extrem de meticuloasă a partiturii sale din The Dark Knight, actorul Heath Ledger a reuşit să rămână în memoria publicului, la fel cum, de-a lungul timpului, s-au remarcat prin intepretările de excepţie Al Pacino (The Godfather), Jack Nicholson (The Shining) sau Anthony Hopkins (The Silence of the Lambs).

Într-un sondaj publicat de Ranker.com, Ledger i-a întrecut însă pe toţi marii villaini ai filmului. A fost ales de public „Cel mai bun antagonist al tuturor timpurilor”, cu un număr considerabil mai mare de voturi – 17.376, cu aproape 10.000 mai multe decât Darth Vader, ocupantul locului 2.

Performanţa lui Ledger - pentru care a fost recompensat (post-mortem) şi cu un Oscar - a fost posibilă datorită dedicației acestuia pentru rol. Actorul nu a părăsit vreme de câteva săptămâni camera de hotel din Londra. A studiat fiecare bandă desenată în care apărea Joker, a încercat voci şi interpretări diferite şi chiar a ţinut un jurnal, pentru găsi modul său unic de redare (atitudine, glas, mimică, râs) a personajului.

Iată care sunt, potrivit clasamentului publicat de site-ul Ranker, cei mai buni 10 antagonişti ai filmelor din toate timpurile:

1. The Joker - The Dark Knight

2. Darth Vader - universul Star Wars

3. Hannibal Lecter - The Silence Of The Lambs

4. Lord Voldemort - universul Harry Potter

5. Freddy Krueger - universul  Nightmare On Elm Street

6. Jack Torrance - The Shining

7. Palpatine - universul Star Wars

8. Agent Smith - universul The Matrix

9. Terminator - The Terminator

10. Magneto - universul The X-Men

 

Filme
Persoane