Kaos: la naiba cu zeii, să vină haosul!

Azi se lansează serialul inspirat de Legendele Olimpului, dar prin nimic fidel lor

Kaos este subversiv, kinky şi cât se poate de ireverenţios în încercarea de a reinterpreta în cheie modernă moralizatoarele legende ale zeilor antici. Nici măcar nu e greu, din moment ce mai toate acţiunile zeilor (incest, răpiri, violuri) au ajuns ulterior capitole importante în codurile penale ale umanităţii. Da, sunt momente când creatoarea Charlie Covell (The End of the F...ing World) pare să nu aibă habar în ce direcţie vrea să meargă serialul ei, dar Kaos reuşeşte să captiveze cu o poveste despre putere, abuz, emancipare şi lupta de clasă. Totul este ţinut laolaltă de o discuţie-meditaţie ataşantă despre soarta care ne dejoacă orice efort de i ne împotrivi.

Atenţie, dacă ai de citit Legendele Olimpului pentru şcoală, Kaos nu este un înlocuitor bun, asta dacă nu vrei să devii autor de niscaiva perle la bac. Acţiunea are loc în zilele noastre, dar într-o lume alternativă unde zeii se bucură în continuare de imensă - chiar dacă în scădere - popularitate. Atotputernic lider olimpian, Zeus (Jeff Goldblum, la prima apariţie într-un serial) este înfăţişat drept un dictator capricios şi imprevizibil, dar şi cap de familie disfuncţională, ignorat sau chiar luat în derâdere de progenituri.

Jos, pe Pământ, acţiunea are loc în Creta, ţară (într-o scenă apare steagul Greciei de azi) condusă de regele Minos (Stanley Townsend) şi afectată de acţiunile teroriste ale troianilor, supravieţuitori surghiuniţi în ghetou ai celebrului război troian. O acţiune de sabotaj a acestora îl înfurie pe Zeus, care decide că i-a lăsat pe muritori în pace prea multă vreme şi că e vremea să le arate cine e şeful. În acelaşi timp, o veche profeţie îl nelinişteşte pe Zeus şi îl animă pe un Prometheus (Stephen Dillane) încătuşat şi cu ficatul devorat zilnic de un vultur. În sfârşit, tânăra Euridice (Aurora Perrineau) vrea să evadeze dintr-o relaţie sufocantă cu Orfeu (Killian Scott), un rockstar care îşi cântă iubirea pentru muza sa în toate hiturile adulate de fani.

Pentru generaţiile de români pentru care Legendele Olimpului au fost o lectură obligatorie în şcoală, Kaos propune o versiune extrem de jucăuşă şi eminamente captivantă, creând forţe ce se completează reciproc şi trag fiecare în propria direcţie spre un deznodământ ce oferă o considerabilă satisfacţie şi reuşeşte să aşeze tabla de şah spre un al doilea sezon (încă neconfirmat). Cu un Zeus imprevizibil şi timorat şi o Hera ((Janet McTeer) manipulatoare şi nemiloasă, devine curând clar că ordinea de care zeii ţin cu dinţii este şuie şi injustă, prin urmare investeşti imediat simpatie în oricine pune umărul la răsturnarea ei. Să vină haosul, aşadar...

Episod după episod descoperim alte şi alte nume familiare, de exemplu pe Poseidon (Cliff Curtis), care este prezentat drept pescetarian, pe Ariadna (Leila Farzad), şi ea bântuită de o cumplită profeţie, pe Meduza (Debi Mazar, pe care mulţi dintre noi am văzut-o prima oară, cu decenii bune în urmă, în videoclipul "True Blue" al bunei ei prietene, Madonna), pe Caron (Ramon Tikaram), care conduce nu o luntre, ci o barcă cu motor, pe Hades (David Thewlis), Persefona (Rakie Ayola) şi aşa mai departe. O contribuţie centrală o are Dionis (Nabhaan Rizwan, care are un rol scurt, dar cu bătaie lungă în serialul Industry, o cronică aici), personaj ludic şi destabilizator ce devine principalul susţinător al lui Orfeu în călătoria sa obsesivă pentru salvarea lui Euridice.

Kaos nu este perfect şi poate că unii spectatori se vor întreba, la sfârşitul primului sezon, dacă a meritat să-i ofere opt ore din viaţă, dar noi am făcut un binging pe cinste, încontinuu curioşi să descoperim cum arată râul Styx (le întrezărim fugitiv şi pe monstruoasele Scila şi Caribda), Furiile, Cerber şi Minotaurul. Dar poate că cea mai puternică realizare a serialului este interpretarea acelor profeţii cumplit de criptice, al căror sens îl înţelegi deplin numai când este mult, mult prea târziu, într-o subliniere categorică a faptului că nimeni, zeu sau muritor de rând, nu are voie să vadă viitorul şi să acţioneze în consecinţă.