Mark Wahlberg: „Mile 22 e plin cu scene de luptă și răsturnări de situație”

Obiectivul este să transporte în siguranţă un deţinut străin extrem de important pe o distanţă de 22 de mile, de la ambasada Americii până la punctul de extracţie din sudul Asiei

Plasat în zona volatilă a serviciilor secrete şi a controversatei politici globale, filmul „Mile 22: Misiune Secretă”, în premieră pe marile noastre ecrane, face o incursiune în activitatea unei echipe de paramilitari de elită. Obiectivul este să transporte în siguranţă un deţinut străin extrem de important pe o distanţă de 22 de mile, de la Ambasada Americii până la punctul de extracţie din sudul Asiei. Suspectul deţine informaţii de risc major pentru siguranţa mondială care ar putea declanşa atacuri teroriste catastrofale în toată lumea. Echipa de intervenţie, supranumită „Overwatch”, are o misiune contra cronometru pe un teritoriu inamic ostil şi necunoscut. Aceasta rezistă cu greu în faţa atacurilor sistematice venite din partea autorităţilor locale şi cartelurilor mafiote, pornite să pună mâinile pe prizonier.

Distribuit de Vertical Entertainment, filmul „Mile 22 Misiune Secretă” îi aduce pe Mark Wahlberg şi John Malkovich în rolurile principale pe marile ecrane, într-o poveste regizată de Peter Berg. Distribuitorul în România al filmului a pus la dispoziția cititorilor Cinemagia un interviu cu Mark Wahlberg:

Întrebare: Ești la o nouă colaborare cu regizorul Peter Berg. Ce ați făcut diferit de această dată?

Mark Wahlberg: Eu și Peter am mai făcut alte trei filme împreună, toate bazate pe poveștile adevărate ale unor evenimente tragice. Practic, acum am vrut să facem ceva mai distractiv, iar ideea noastră de distracție a fost să creăm o lume plină de violență, trădare, secrete și toate acele lucruri care fac o poveste mai interesantă. Ne-am dorit să realizăm personaje inteligente și acțiune cât cuprinde. Pete știe să facă acțiune și a contruit un univers care m-a convins din start.

Întrebare: Cum e personajul tău? Ce ți-a plăcut cel mai mult la el?

Mark Wahlberg: Mi-au plăcut povestea originii lui, adolescența, maturitatea și devotamentul față de munca lui. Nu are familie sau obligații față de cineva. E dedicat carierei. E genul de om care nu lasă pe nimeni în urmă, iar misiunea e tot ce contează pentru el. Silva este un adevărat conducător pentru că nu are vulnerabilități. Singura persoană pe care pare să o simpatizeze este colega lui, Alice.

Întrebare: Ce te-a atras cel mai mult la film?

Mark Wahlberg: Faptul că avem de-a face cu oameni reali – Peter a încercat mai mult decât orice să transmită faptul că eroii noștri sunt oameni cu slăbiciuni și sentimente. Susțin acțiuni specifice jobului care îi fac să pară mai puțin umani, dar nu sunt roboți. Mulți dintre militari au familii, însă în film ni s-a părut interesant ca Jummy să nu aibă familie și să arate că e capabil de orice. Ideea îl va face pe spectator să se întrebe dacă e personajul pozitiv sau negativ.

Întrebare: Cu ce ai vrea să rămână publicul după vizionarea filmului „Mile 22: Misiune Secretă”?

Mark Wahlberg: Există o mulțime de nebunii care se petrec peste tot în lume, nu doar în America. Europa este bombardată de tot felul de catastrofe și lucruri inimaginabile se petrec în cele mai neașteptate locații. Am vrut să transmitem acest lucru într-o manieră cât mai atractivă. Vrem ca spectatorii să se așeze în scaune cu popcornul în brațe și să se bucure de acțiune. Sunt atât de multe răsturnări de situație și scene de luptă încât publicul va avea parte de acțiune din plin.

 

 

Filme
Persoane