Michael Bay pariază pe realitatea virtuală. Pasionaţii de jocuri video vor avea în curând la dispoziţie titluri la care a lucrat regizorul
Cineastul s-a alăturat companiei de producţie cu accent pe VR The Rogue Initiative
Industria cinematografică a fost ireversibil transformată odată cu dezvoltarea programelor şi echipamentelor care au perfecționat din ce în ce efectele vizuale, astfel încât spectatorii să aibă o experienţă cât mai spectaculoasă şi mai intensă la vizionare.
Ultima frontieră pare să fie, în divertisment, realitatea virtuală, un pas spre care unii cineaşti de calibru ezită încă să se îndrepte – atât James Cameron, cât şi Steven Spielberg (care a anunţat deja un proiect de acest gen) privesc cu entuziasm acest canal de comunicare, însă îl privesc cu o oarecare prudenţă. Nu este şi cazul lui Michael Bay – criticat de altfel, pentru că, în ciuda succesului francizelor sale (Transformers, Teenage Mutant Ninja Turtles) tinde să se concentreze mai mult asupra aparenţei produsului, decât asupra substanţei.
Într-un comunicat de presă, preluat şi de Deadline.com, se menţionează că cineastul s-a alăturat recent infiinţatei The Rogue Initiative, o companie de producţie ce a strâns laolaltă nume talentate şi productive din industria jocurilor video, a realităţii virtuale (VR) a cinematografiei şi televiziunii, obiectivul de a produce conţinut AAA (jocuri de top, cu bugete mari de producţie şi marketing) orientat către zona VR, promisiunea de excelenţă a viitorului în materie de divertisment.
Pasionaţii de jocuri vor putea aşadar, beneficia curând de „viziunea unică şi profunda experienţă” a unei „forţe a industriei cinematografice”, după cum s-a exprimat directorul general şi co-fondatorul The Rogue Initiative, Pete Blumel.
-
TheJesuspe 16 iunie 2016 20:05Mai jos unde imagini?
-
carmen_angelus_romilape 28 octombrie 2018 10:23Mi se pare un lucru destul de hazardat si cu dus-intors aceasta influienta nefasta al benzilor desenate asupra realizarilor cinematografice, iar precum vad, marii regizori, precum James Cameron şi Steven Spielberg, v-or tine seama de aceasta.