Morbius este, oficial, următorul proiect al Sony după Venom
Un poster spectaculos cu Jared Leto în rolul villain-ului a fost creat de un grafician independent
Anunțat de câteva luni ca posibil proiect al Sony, filmul Morbius, cu Jared Leto în rol principal, a fost confirmat de către producătorul Matt Tolmach. Într-un interviu acordat ComicBook.com, acesta a declarat: „Lucrăm acum la Morbius, cu siguranţă este următoarea noastră peliculă după Venom”.
A fost publicat şi un sinopsis preliminar al filmului: „Morbius este povestea horror şi de acţiune a unui om de ştiinţă care, în încercarea de a găsi leacul unei rare boli de sânge, ajunge să se transforme, accidental, într-un vampir. Dezgustat de propria persoană, hotărăşte să devină judecătorul celor nedemni de viaţă, pe care începe să îi vâneze şi să îi pedepsească”.
Personajul a apărut prima dată în cel de-al 101-lea număr al revistei de benzi desenate The Amazing Spider-Man, din 1971. Printre abilităţile sale se numără autovindecarea, zborul, o forţă şi o viteză supranaturale.
Producția, în regia lui Daniel Espinosa (Safe House, Life), va începe filmările în noiembrie. Un poster creat de artistul BossLogic îl arată pe Jared Leto într-o posibilă ipostază a villain-ului titular.
Venom, cu Tom Hardy în rol central, se va lansa în cinematografele noastre pe 5 octombrie.
-
mihaisamoilape 2 octombrie 2018 22:22interesant scaunul regizorial,espinoza abordand subiecte captivante.Se anunta un proiect indraznet in lumea anti-eroilor
-
YulianHDpe 3 octombrie 2018 00:58Sa speram ca-l vom vedea si pe Blade, in aproprierea vampirului nostru preferat.
-
Cristian-Marius-Mateipe 26 octombrie 2018 22:45Seamana cu personajul Raziel din seria de jocuri video Soul reaver