Nemuritori pe micul ecran, luni seara
Highlander (TNT, 23:05), The Meg (HBO, 21:05), I Am Legend (Film Now, 20:00) sunt difuzate pe canalele TV de la noi
Micul ecran ne propune seara aceasta o nouă evadare din cotidian, în lumi încercate, în care există personaje extraordinare care le pot salva. Unii eroi sunt ad litteram nemuritori, alții au supraviețuit unor circumstanțe în care cei mai mulți nu au reușit. Iată ce filme ne-au atras atenția din oferta micului ecran.
Nemuritorul/Highlander (1986), difuzat de canalul TNT de la ora 23.05, readuce farmecul poveștilor de capă și spadă până în zilele noastre, găsind o abordare creativă potrivită luptelor cu sabia într-o lume a armelor de foc și a luptelor de la distanță. Acțiunea se mută periodic, prin flashback-uri, de pe tărâmurile înalte și mlăștinoase ale Scoției medievale pe străzile ploioase și întunecate ale New York-ului, având în centru un personaj nemuritor.
MEG: Confruntare în adâncuri e programat de HBO de la ora 21 vorbind despre un erou care sfidează moartea, într-o confruntare cu o creatură marină uriaşă, din străfundurile Pacificului. Jonas Taylor (Jason Statham) este un scafandru profesionist expert în salvări. Este recrutat pentru a conduce misiunea de salvare a cercetătorilor şi a întregului ocean de ameninţarea unui rechin gigant preistoric, cunoscut sub numele de Megalodon. Acest scafandru pare că are mai multe vieți, pare nemuritor, pentru că nu este egală confruntarea pe care o are de dus cu rechinul de 25 de metri lungime.
Film Now ni-l aduce, de la ora 20, pe Will Smith în I Am Legend. Robert Neville (Will Smith) este ultimul supraviețuitor al unei epidemii care transformă oamenii în ființe semi-inteligente, abrutizate, asemănătoare vampirilor. Un soi de nemuritor. Acțiunea are loc în 2012, iar o serie de flash-back-uri și grupaje de știri servite repede, încă dinaintea genericului, ne dau informații suficiente pentru a aprecia scenografia perfectă, meticuloasă, a filmului. Un remediu împotriva cancerului, bazat pe virusul pojarului mutat în laborator, suferă la rândul sau mutații incontrolabile și ucide majoritatea populației umane. Supraviețuitorii sunt vampirii și câteva persoane imune, care mor repede, ucise de aceștia. Neville, virusolog al armatei, își duce zilele încercând să descopere un leac care să inverseze mutația originară, protejându-se în același de atacurile vampirilor.