Never Let Go: un film horror cinstit, dar care lasă de dorit pe final
Fanii genului thriller și horror se pot aștepta la un slow burn destul de solid cu secvențe pline de suspans, dar al cărui final lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Recunoscut pentru thriller-ele lui psihologice și filmele (slasher) horror precum Haute tension, regizorul francez Alexandre Aja revine în atenția publicului cu pelicula Never Let Go, ce spune povestea unei familii bântuite de ani întregi de un spirit malefic, supranumit "the Evil"/"Răul".
Încă de la început, mama (Halle Berry) le reamintește celor doi copii ai săi, Nolan (Percy Daggs IV) și Samuel (Anthony B. Jenkins), faptul că sunt singurii care i-au supraviețuit unui spirit rău ce a intrat în oameni și i-a determinat să se omoare între ei. Fiind încontinuu amenințați de duhul misterios, ei trebuie să rămână în casa lor izolată din mijlocul pădurii pentru a fi în siguranță, iar în cazul în care este nevoie să iasă afară după hrană, aceștia trebuie să fie în permanență strânși de o frânghie lungă ce provine din fundația casei. Intriga pornește atunci când Nolan începe să suspecteze că spiritul este cu adevărat real, ceea ce pune familia într-un pericol iminent.
Premisa este una numai bună pentru un film horror, iar fanii genului pot intui ce urmează: secvențe din ce în ce mai tensionate, jump scares (sperieturi bruște) și, deseori, imagini grotești - de la râmele la tigaie pe care le mănâncă protagoniștii și până la aparițiile scârboase ale spiritului. Ritmul și montajul filmului reușesc să creeze niște momente pline de intensitate, demne de genul horror, precedate de discuții lungi în familie despre supraviețuire, dar cu toate acestea, îndrăznesc să spun că nu e nimic din ce nu s-a mai văzut. Astfel, povestea și jocul actorilor devin elemente cheie în acest lungmetraj.
Narațiunea este structurată în trei capitole ce reprezintă etape diferite din dinamica familiei. În general, povestea este solidă și captivantă; un slow burn ce crește treptat în intensitate, conținând cel puțin o secvență puternică și emoționantă, care transmite un mesaj universal: mama discută cu băieții ei și subliniază că vor înfrunta momente grele, dar că trebuie să lupte și să-și amintească pentru ce luptă - pentru momentele speciale din viață. Cu toate acestea, problema principală este faptul că finalul introduce niște elemente care nu numai că nu oferă răspunsuri la întrebările care apar pe tot parcursul filmului, dar care și riscă să submineze întreaga poveste și, în special, identitatea duhului malefic. Mai mult, anumite aspecte pe care le aflăm de la mamă despre trecutul familiei ajung să fie puse la îndoială retrospectiv, finalul nefiind unul satisfăcător pentru cei care își doresc o concluzie clară.
Jocul actorilor reprezintă unul dintre punctele forte ale lui Never Let Go. Halle Berry strălucește în rolul mamei și emană multă forță, interpretând o adevărată supraviețuitoare ce trebuie să ia cele mai dificile decizii pentru binele copiilor săi. Aceasta creează niște momente puternice și pline de emoție, fiind foarte expresivă pe tot parcursul filmului. Copiii Percy Daggs IV și Anthony B. Jenkins realizează și ei două roluri complexe, mai ales în a doua parte a filmului, în care devin din ce în ce mai activi în poveste. Amândoi băieții sunt carismatici și contribuie considerabil la întreg filmul. De asemenea, câinele lor Koda aduce un plus de simpatie supraviețuitorilor și determină una dintre secvențele cheie ale filmului.
Never Let Go este un film horror cinstit, care bifează cu brio elementele pe care publicul le așteaptă de la acest gen. Dacă Halle Berry, Percy Daggs IV și Anthony B. Jenkins creează niște roluri credibile și emoționante, scenariul lasă de dorit, mai ales pe final. Din păcate, povestea se încheie într-o notă falsă, cu un final deschis nesatisfăcător, care pune la îndoială acțiunea și adevăratele semnificații ale filmului.
