Noi artiști și reguli de acces Summer Well: The Limited Edition
Organizatorii anunță nume noi în line-up-ul deja existent
August este luna noastră, a iubitorilor de Summer Well! Ne pregătim de 4 zile de concerte, proiecte de artă, experiențe gourmet și multă voie bună. Noi suntem pregătiți! Mai este puțin până la weekend-ul prelungit The Limited Edition și avem noutăți de împărtășit cu voi.
Pentru că experiențele din acest an vor fi Unlimited, ne face plăcere să vă anunțăm nume noi în line-up-ul deja existent: Rejjie Snow, Princess Nokia, Gus Gus HVOB live (clubset), Hercules and Love Affair (DJ Set), Moonlight Breakfast, Valeria Stoica, Zimbru, A-C Leonte, Bruja, Andreea Veder (DJ set), Disco Sigaretta, IAN și Show’Nuff.
Experiențele artistice sunt completate de revenirea Museum of the Moon (care se alătură festivalului cu o zona nouă, care până acum nu a mai fost deschisă publicului) și de două noi instalații Tina Fung.
Telefoanele mobile sunt mereu binevenite la festival, mai ales că viralizarea momentelor memorabile din această ediție Unlimited va fi asigurată de partenerul Tik Tok Romania.
Detalii de acces și securitate
Pentru un acces mai facil la festival poți preschimba abonamentele direct cu brățara de acces în orice Orange Shop, de marți până vineri (10.08.2021 - 13.08.2021), între orele 12:00 – 19:30.
În acest moment, accesul la festival se face cu obligativitatea purtării măștii de protecție.
Accesul în festival se face exclusiv pe bază de:
- Certificat EU Green - persoane vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării cu SARS-COV-2.
- Test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore
- Test antigen negativ nu mai vechi de 24 de ore
Aceste documente trebuie prezentate în fiecare zi la intrarea în spațiul festivalului, însoțite de un act de identitate și pot fi prezentate în format digital.
Prețul unui abonament este de 275 lei + taxe și poate fi achiziționat de pe www.summerwell.ro. Există și varianta biletelor de o zi, la prețul de 75 lei + taxe. Toate biletele deja achiziționate rămân valabile pentru ediția de anul acesta.