O echipă de români, în competiția internațională organizată de New York Film Academy
Scurtmetrajul Lust For Life reprezintă România la New York
Ce reprezintă proiectul Lust For Life?
Proiectul Lust For Life reprezintă un vis comun al unor tineri fără experiență în cinematografie, dar talentați din plin. O dorință incomensurabilă de afirmare si calea spre un viitor construit din pasiune pură.
Cine se află în spatele acestuia?
În spatele acestui proiect se află o echipă de șapte oameni tineri, toți până în 30 de ani, în continuă creștere profesională. O echipă condusă de Octavian Iacob, actor si viitor regizor, omul care a înscris echipa în această aventură numită New York Film Academy.
Cum a ajuns să participe Lust For Life la competiția internațională organizată de New York Film Academy?
A fost înscris în competiție un prequel si am fost selectați pentru participare după aproximativ trei luni de așteptare. Tindem să credem că povestea și imagistica au captat atenția juriului observând un posibil potențial. A fost și ceva mai mult de un gram de noroc să avem această șansă.
Care au fost criteriile de selecție?
Criteriile au fost la prima vedere simple. A trebuit să trimitem o producție proprie cu o durată de până în 10 minute, care să spună o poveste. Producție nu mai veche de 2017 care să cuprindă cât mai multe tehnici cinematografice. Dupâ trei luni de așteptare am fost anunțați că am fost selectați pentru stagiul final al competiției. Din acel moment trebuia să pregatim o nouă poveste, un nou filmuleț.
Primul pas a fost să trimitem în portalul creat pe site-ul Academiei scriptul detaliat al poveștii. Urmând un număr considerabil de cerințe care trebuie înglobate în proiect pentru a ne bucura de un punctaj cât mai mare. A trebuit ca durata filmulețului sa nu depășească 5 minute, să avem minim două personaje, să avem dialog sau monolog, să cuprindem reguli cinematografice, cum ar fi regula de 180 grade, reguli de bază a mișcărilor camerei, cu alte cuvinte cu cât creștem complexitatea scenelor cu atât îndeplinim criteriile mai mult. Să nu uităm cea mai importantă cerință, să folosim imagine H264.
Câte proiecte sunt în finală?
În finală au ajuns 20 de proiecte.
Mai există nominalizat și alt proiect din România?
Nu. Echipa Lust este singura echipă de români admisă.
În ce constă premiul?
Premiul constă într-o bursă de studii prin intermediul unui internship de 12 săptămâni de regizorat la New York Film Academy, iar in final un certificat de absolvire recunoscut la nivel mondial.
Care sunt planurile de viitor pentru Lust for Life?
În viitorul apropiat va exista un film de scurtmetraj de până în 25 de minute, care va elabora și continua povestea din filmuletul pentru New York Film Academy. Pentru acest film deja a fost pregătit scenariul si au fost deja găsite mare parte din locațiile necesare filmărilor.
Cu acest film de scurtmetraj urmează să ne înscriem la unele dintre cele mai promițătoare festivaluri de film international, local la Transilvania International Film Festival și la Berlinale-Berlin International Film Festival, deoarece ne dorim să demonstrăm că suntem capabili de a crea lucruri extraordinare, să arătăm frumusețiile unice ale României și de a pune în scenă povești de viață în care orice suflet spectator se poate regăsi în cel puțin o scenă.
Echipa Lust For Life
Octavian Iacob - regizor/actor 29 ani.Emanuel Bouariu - director imagine 28 ani.
Ana Maria Lambru - Scenarist 27 ani.
Daniel Mohora - asistent director imagine/asistent cameraman 29 ani
Marius Chirita - operator lumini 23 ani
Bianca Tofan - actor 21 ani
Vladislava Plsnita - actor 22 ani
-
carmen_angelus_romilape 8 octombrie 2018 08:28O echipa formata din cativa tineri romani entuziasti si dornici de afirmare, dedicandu-si munca si timp in in domeniul cinematografiei, remarcati fiind de criticii americani, asta..., da realizare!