O scenă de sex cu Woody Harrelson a făcut-o pe Judy Greer să se ruşineze la culme

Actriţa a avut o interpretare ceva mai intensă decât era necesar la repetiţiile pentru comedia-dramă Wilson

Majoritatea actorilor le consideră dificile. Şi pe bună dreptate. Filmarea unei scene de sex nu este un lucru confortabil, iar „păţaniile” de la filmări nu lipsesc. I s-a întâmplat recent şi lui Judy Greer, încă de la repetiţiile pentru Wilson, o comedie-dramă cu Woody Harrelson în rol principal.

Actriţa a dezvăluit pentru revista People gafa făcută la fimări, atunci când, hotărâtă să arate că poate trata scena ireproşabil, a oferit un „spectacol integral” în cadrul scenei intime cu Harrelson, lucru care a făcut-o ulterior să se ruşineze la culme.

Greer s-a automotivat înainte de repetiţii: „Nu voi fi timidă, nu mă voi ruşina. Voi oferi o interpretare completă pentru aceste repetiţii, ca lumea să ştie cum am de gând să tratez scena”, şi-a spus ea. Doar că părerea ei legată de modul în care trebuia jucată scena nu a corespuns cu viziunea regizorului.

„Nu cred că personajul tău este atât de pasional”, i-a spus regizorul Craig Johnson, după repetiţii. Ceea ce a făcut-o pe Greer să fie ruşinată la culme. „Nu voi mai face asta niciodată. Sunt atât de umilită”, şi-a spus atunci.

Filmul Wilson spune povestea unui bărbat de vârsta a doua, singuratic, ce reînoadă legătura cu fosta sa soţie – interpretată de Laura Dern. Pelicula, ce a debutat în cadrul Festivalului de Film Sundance, a primit puţine cronici pozitive din partea criticilor (are doar 46 de procente pe RottenTomatoes.com). 

Galerie poze
Filme
Persoane