Operațiunea Hunter Killer: suspans și clișee
Regizorul a uitat că un submarin nu este nava Enterprise iar navigaţia sub apă are nişte limitări practice: comandantul manevrează nava ca pe o maşină la drifturi
Un căpitan de submarin american face echipă cu pușcașii marini pentru a-l salva pe președintele Rusiei, răpit de un general răzvrătit, în filmul Operațiunea Hunter Killer, ce rulează în premieră pe marile noastre ecrane.
Totul începe atunci când un submarin rusesc se scufundă în Oceanul Arctic. La puțin timp după, Statele Unite pierd la rândul lor un submarin, în mod misterios. În mijlocul investigației acestor evenimente tulburătoare, armata alarmează Washington-ul și este descoperit faptul că un amiral rus încearcă să dea o lovitură sângeroasă la o bază navală din Rusia. Singura speranță de a opri un război este ca cele două superputeri să își unească forțele.
Gerald Butler reconfirmă, dacă mai era nevoie, că este un erou de acțiune. Carismatic, matur, cu autoritate, reușește în rol să fie mai întâi calculat și să inspire siguranță și după aceea sa fie eroul de acțiune cu care ne-a obișnuit din alte filme. Astfel, rolul de căpitan de submarin se potrivește panopliei de personaje pe care le-a mai creat. Însă la alegerea lui Butler pentru rolul principal se cam opresc deciziile bune de la nivelul producției filmului.
Când spunem submarine, ne vin în minte în primul rând niște clasice ale genului: Das Boot, filmul care ilustrează viața pe un submarin german în cel de-Al Doilea Război Mondia și Vânătoarea lui Octombrie Rosu, povestea semnată de Tom Clancy și plasată pe un submarin în timpul Războiului Rece. Hunter Killer vine cu multe clişee: americanii (buni, cum altfel) versus ruşii (şi ei buni, ca să fie politically correct, dar sub spectrul unei lovituri de stat). Dacă americanii sunt carismatici şi mereu au dreptate, nici ruşii nu sunt mai prejos, cu un preşedinte care arată ca o combinaţie de lider est-european și model masculin Versace.
Filmul are însă un parcurs fantasmagoric: isprăvile echipajului lui Gerald Butler nu sunt doar neplauzibile, însă nu ţin de domeniul submarinelor. Se pare că regizorul Donovan Marsh a uitat că un submarin nu este nava Enterprise iar navigaţia sub apă are nişte limitări practice: comandantul manevrează nava ca pe o maşină la drifturi, ceea ce reuşeşte tot timpul să te ţină în scaun.
Filmul pierde și la dialoguri: neinspirate şi naive - ţinând cont de cum ar fi comunicarea verbală în armată. Credem că primul lucru pe care l-ar întreba un căpitan ar fi un raport de daune, nicidecum starea echipajului. Dacă filmul e propagandă curată dar reuşit ca thriller, mai are un păcat semnificativ - ratează la capitolul credibilitatea.
