Pe 8 decembrie, prima ediție a Nopții albe a scurtmetrajelor românești îi va ține treji pe cinefilii bucureșteni

Prima ediție va avea loc vineri, 8 decembrie, începând cu ora 18:00, la Cinema Elvire Popesco din București

Pe 8 decembrie cinefilii sunt așteptați la Noptea albă a scurtmetrajelor românești, eveniment organizat de Iadasarecasa care își propune să readucă în atenția publicului filmele românești de scurtmetraj, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

Prima ediție va avea loc vineri, 8 decembrie, începând cu ora 18:00, la Cinema Elvire Popesco unde spectatorii pot descoperi sau redescoperi atât primele creații ale unor regizori importanți, precum Ion Popescu Gopo, Dan Pița, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Radu Jude sau Sergiu Nicolaescu, cât și a unor regizori sau regizoare aflați la început de drum.

„Filmul de scurtmetraj este din ce în ce mai rar văzut pe marile ecrane de la noi, deși el reprezintă o etapă necesară către lungmetraj și mulți dintre regizori aleg să se întoarcă către această zonă de expresie chiar și la apogeul carierei lor. Ne bucură să fim printre cei care prilejuiesc această ocazie publicului, să vadă pe ecran mare astfel de bijuterii cinematografice – filme care așa au fost gândite, create și concepute pentru ecranul de cinema.”, spune Anca Puiu, producător de film și organizatoarea evenimentului.

Multe dintre titlurile din programul organizat în patru calupuri au fost arătate și premiate în cele mai importante festivaluri de film din lume:

CALUP 1: SCURTĂ ISTORIE CELEBRĂ A FILMULUI DE SCURT METRAJ:
Scurtă istorie - regia Ion Popescu Gopo, Palme d’Or la Cannes în 1957
Memoria trandafirului - regia Sergiu Nicolaescu – selectat în Competiția Oficială la Cannes 1964
Viața în roz regia Dan Pița, 1969, Lucrarea de Diplomă IATC (UNATC, București)

CALUP 2: SCURTMETRAJE DE AUR – NOUL VAL ROMÂNESC
Un cartuș de Kent și un pachet de cafea - regia Cristi Puiu, Ursul de Aur, Berlin 2004
Trafic - regia Cătălin Mitulescu, Palme d’Or, Cannes 2004

O zi bună de plajă - regia Bogdan Mustață, Ursul de Aur, Berlin 2008
Megatron - regia Marian Crișan, 2008), Palme d’Or, Cannes 2008

CALUP 3: MULTIPREMIATELE ANILOR 2000 și o ANIMAȚIE
Lampa cu căciulă - regia Radu Jude, Premiul Juriului la Sundance 2007
Derby - regia Paul Negoescu, 2010 Brief Encounters Grand Prix, Bristol 2010

Fotografii de familie - regia Andrei Cohn, Sarajevo IFF 2012
Suruaika - regia Vlad Ilicevici și Radu C. Pop, Premiul Publicului, Animest 2022

CALUP 4: REGIA LA FEMININ
I am ok with your last wish - regia Catrinel Dănăiață, Short Award, Terra di Siena 2023

Vreau să sparg sera - regia Teona Galgoțiu, Cel mai bun film de scurtmetraj Gopo 2023
La distanță - regia Dana Rogoz, Premiul Publicul la Nisa 2023

După fiecare film spectatorii îi vor întâlni pe realizatori și vor putea discuta cu aceștia, se mai vede în comunicat.

 

Biletele pot fi cumpărate pentru fiecare calup în parte și sunt deja disponibile online. Spectatorii care vor să vizioneze toate cele patru programe beneficiază de reducerea prilejuită de carnetul cu 5 bilete de la Cinema Elvire Popesco. El poate fi achiziționat tot online sau la casa de bilete a cinematografului, cu o oră înainte de începerea evenimentului.

 

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.