Pete și dragonul, povestea unei prietenii magice

Producția rulează în cinematografele noastre doar în variantă dublată

Cine l-ar putea uita vreodată pe blănosul dragon alb Falkor și a lui călătorie în ținutul Fantasia împreună cu micuțul Atreyu? Nostalgicii filmului Poveste fără sfârșit din 1984 pot găsi pe marile ecrane o variantă ușor modificată a lui Falkor în filmul Pete și dragonul. Elliott, dragonul lui Pete, are personalitatea unui cățel (Falkor semăna cu unul), îi salvează viața băiețelului de 4 ani rămas singur pe lume și este protectorul lui.

Dar dacă filmul Poveste fără sfârșit era plasat într-un context fantasy, Pete și dragonul am putea spune că este un film despre găsirea magiei într-o lume care nu mai crede în ea. Plasat în realitatea contemporană, povestea e a descoperirii în pădurile din Pacificul de Nord-Est a unui dragon, în carne și oase. Dincolo de realismul magic, filmul se centrează și pe frumoasa prietenie dintre giganta creatură verde și băiețel. Miza filmului nu depășește însă acest nivel. În Pete și dragonul, nu mai e niciun tărâm de salvat, nici măcar seculara pădure unde viețuiește dragonul Elliott de la defrișare... Aventura de care se vorbește în prolog practic nu e susținută de scenariști, nu există.

Dar copiii vor învâța câteva lucruri despre prietenie iar părinții nostalgici vor rememora poate relația dintre Falkor și Atreyu urmărindu-i pe Pete și Elliott. Realizarea CG a dragonului îi va captiva pe spectatorii mai mari, realizatorii acordând o atenție deosebită mimicii aproape umane a dragonului.

Cu toate acestea, Pete și dragonul rămâne un film pentru copii. Producția rulează în cinematografele noastre doar în variantă dublată.

Iată sinopsisul extins al filmului. De ani de zile, bătrânul sculptor în lemn domnul Meacham (Robert Redford) i-a încântat pe copiii din împrejurimi cu poveştile lui despre un dragon care trăieşte în inima pădurii din Pacificul de Nord-Est. Pentru fiica sa Grace (Bryce Dallas Howard), care lucrează ca brigadier silvic, acestea sunt doar nişte simple poveşti... până când îl întâlneşte pe Pete (Oakes Fegley). Pete este un copil misterios, în vârstă de numai 10 ani, fără familie şi fără casă, care pretinde că trăieşte în pădure cu un dragon gigantic şi verde pe nume Elliott. Din descrierile lui Pete, Elliott seamănă izbitor de mult cu dragonul din poveştile domnului Meacham. Cu ajutorul lui Natalie (Oona Laurence), o fetiţă în vârstă de 11 ani, al cărui tată, Jack (Wes Bentley), deţine o moară de cherestea în apropiere, Grace încearcă să afle de unde provine Pete, cui îi aparţine şi care este adevărul despre acest dragon.

Filme