Premierele săptămânii 30 iunie - 6 iulie 2017

Află ce-i de văzut weekend-ul acesta pe marile ecrane!

Cu temperaturi mai mari decât ne-am fi dorit, weekend-ul ne invită în răcoarea cinematografelor cu trei filme noi şi foarte diferite. Familiile, cuplurile, amatorii de acţiune şi cei care vor să se pună la punct cu cele mai apreciate filme europene sunt categoriile de public privilegiate săptămâna aceasta. Iată mai jos recomandările noastre.

În această perioadă în capitală are loc şi cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, cu o selecţie a celor mai noi, lăudate şi controversate producţii ale momentului. Câteva recomandări, aici.

Poţi consulta pe site programul proiecţiilor pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în planurile de distracţie ale acestui sfârşit de săptămână şi, dacă vrei să intri la film fără să stai la coadă, apasă butonul "Cumpără bilet" de sub afişele filmelor pentru a folosi cea mai rapidă, practică, modernă şi lipsită de bătăi de cap metodă de achiziţionare a biletelor!

Despicable Me 3/Sunt un mic ticălos 3
După ce al doilea film al seriei a încasat aproape un miliard de dolari în 2013, iată că ne reîntâlnim cu Gru şi minionii într-o nouă aventură ce se anunţă a fi unul dintre highlight-urile cinematografice ale verii. Povestea are în centrul atenţiei consecinţele unei veşti extraordinare: Gru are un frate geamăn! Faptul că acesta, Dru (acelaşi Steve Carell), are o viaţă aparent mai plină va fi punctul de pornire al unei rivalităţi frăţeşti gata să amuze publicul. Furtul unui diamant şi răfuielile cu Balthazar Bratt, un alt antagonist obsedat să subjuge lumea, vor fi principalele provocări. Evident prin cadru vor trece foarte des şi minionii, care se pregătesc acum pentru Minions 2, sequelul aşteptat în 2020.

Baby Driver
Iată un film care ar putea atrage, pe lângă spectatorii solitari, grupurile de prieteni şi cuplurile, pentru că oferă atât urmăriri captivante de maşini, cât şi o poveste de dragoste. Povestea lui Baby (Ansel Elgort), un tânăr as al volanului care este şantajat de un gangster (Kevin Spacey) să-i ajute echipele de spărgători de bănci să fugă cât mai repede de la locul jafurilor, se complică foarte mult atunci când în viaţa sa apare Deborah (Lily James). Tot ce vrea Baby este să lase în urmă trecutul său de răufăcător, dar acest lucru se va dovedi mai greu de realizat decât se aştepta, din cauza manipulatorului său lider întru fărădelegi şi a "colegilor" săriţi de pe fix. În ciuda unor probleme de scenariu, filmul lui Edgar Wright este de văzut şi de auzit (are unul dintre cele mai lăudate şi antrenante soundtrack-uri din ultima vreme).

Cronica noastră, aici.

On Body and Soul/Despre trup și suflet
Ştim, publicul din România fuge de filme premiate la festivaluri. Dar îţi lansăm o provocare: un singur film de festival dacă vezi în 2017, acesta să fie Despre trup şi suflet, sensibilul, imprevizibilul, inclasabilul câştigător al Ursului de Aur de anul acesta. Un film despre împărtăşirea intimităţii, Despre trup şi suflet are una dintre cele mai atractive premise: doi colegi de serviciu descoperă, în urma unor interviuri obligatorii cu un psiholog, că visează noapte de noapte acelaşi vis. Efectul descoperirii va avea consecinţe neaşteptate în vieţile celor doi singuratici.  

Cronica noastră, aici.

Ce film vei vedea weekend-ul acesta la cinema?

Filme