Puterea poveştilor universale şi porţile la care Hollywood-ul bate fără succes

Iată câteva detalii despre cum se împarte influenţa asupra publicului global

Zilele acestea, Inside Out 2 a devenit prima animaţie din istorie care a depăşit un miliard de dolari încasări în afara Americii de Nord. Poate că vestea nu pare importantă, din moment ce sunt atâtea filme cu încasări de miliarde, dar lucrurile capătă o altă semnificaţie când aflăm că există doar 12 producţii ce au reuşit peformanţa, Inside Out 2 fiind unica animaţie. Iată mai jos cum se împarte influenţa globală a Hollywood-ului şi cum acesta se loveşte încă de câteva gigantice porţi închise în cele mai populate ţări de pe glob.

Din punctul de vedere al analiştilor, încasările globale ale unui film sunt date de suma încasărilor naţionale (sau, în jargon, "domestice"), adică încasările din Statele Unite ale Americii şi Canada, şi a încasărilor internaţionale, adică totalul obţinut de un film în toate celelalte ţări (în jargon, "teritorii") de pe glob.

O dată ce vezi aceste cifre defalcate, devine evident de ce publicul american este de o importanţă vitală pentru Hollywood: deşi populaţia SUA se ridică la "doar" 335 de milioane, mersul la cinema este o distracţie atât de populară aici încât cel mai adesea jumătate din încasările globale ale unui film sunt obţinute în SUA. Sau, dacă vrei, americanii cheltuie pe bilete la cinema la fel de mult ca restul populaţiei globale de 7,8 miliarde. Este şi motivul pentru care Hollywood-ul va face întotdeauna filme pe gustul americanilor, invadându-ne cu poveşti despre eroismul american şi subliniind cu fiecare ocazie faptul că SUA sunt cea mai mare, nobilă şi influentă democraţie de pe glob.

Când s-a lansat Titanic, James Cameron a spus într-un interviu că, dacă nu poţi mări publicul potenţial, trebuie să faci acele filme la care publicul să se ducă de mai multe ori. Mărirea publicului potenţial este cel mai mare vis al Hollywood-ului, de unde şi obsesia pentru "cucerirea" Chinei, unde publicul potenţial se ridică la 1,4 miliarde. Doar că, din punctul de vedere al Hollywood-ului, a distribui un film în China este echivalentul cu a lăsa un copil nou-născut la poarta unei familii bogate: nu poţi decât spera că acel copil va fi hrănit şi îngrijit în viitor, pentru că nu mai ai nicio putere asupra lui.

China se poartă mai mult decât discreţionar cu producţiile străine, limitând drastic numărul de filme distribuite sau limitând numărul de proiecţii. Uneori aceste filme sunt cenzurate sau, în funcţie de reacţiile imprevizibile ale publicului sau de ce i se năzare "elitei", ele dispar fără avertisment şi fără explicaţii din programul cinematografelor. De exemplu, în 2021 doar 26 de producţii americane au fost lansate în China, în comparaţie cu 30 în 2020 şi 45 în 2019. Până şi unele filme Marvel, care nu ar trebui să incomodeze în niciun fel autorităţile locale, au eşuat în a obţine drept de distribuţie aici. Spre comparaţie, în România s-au lansat în 2023 214 filme, din care cel puţin jumătate au fost americane.

Una dintre consecinţele acestei "răceli" faţă de Hollywood este faptul că în topul filmelor cu cele mai mari încasări în China există doar două producţii americane pe primele 25 de poziţii: Avengers: Endgame pe locul 8 şi Fast & Furious 8 pe 24. Evident, această realitate nu descrie gusturile şi preferinţele publicului, ci este doar consecinţa controlului sever asupra a ceea ce se poate vedea la cinema în China. De cealaltă parte a baricadei, un producător de la Hollywood nu poate decât să viseze la legendarul public chinez, care face ca unele producţii să aibă sute de milioane de bilete vândute, recordul absolut fiind cele 700.000.000 de bilete vândute de ecranizarea unei vechi legende chinezeşti, Legend of the White Snake (1980).

Lucrurile stau cu totul altfel în cealaltă cea mai populată ţară de pe glob, India. Cu o populaţie de 1,4 miliarde (doar cinci milioane de locuitori mai puţin decât China), India este o ţară mult mai democratică, doar că aici intervin şi gusturile publicului, pe lângă decizii politice ce protejează producţiile locale. Deşi cinema-ul indian a evoluat şi s-a diversificat extraordinar de mult în ultimele decenii, publicul indian tot la aşa-zisele filme "masala" se înghesuie. Literal, "masala" este mixul de condimente folosit zilnic la gătit, în diverse proporţii şi combinaţii, de gospodinele indiene, dar în ceea ce priveşte cinema-ul o traducere mai fidelă ar fi "cu de toate": adică şi romantism, şi acţiune şi întorsături de situaţie, într-o "reţetă" specifică.

Pentru o mare parte a populaţiei Indiei, o vizită la cinema pe săptămână, cu toate generaţiile reunite în faţa marelui ecran, este o distracţie obligatorie. Trebuie spus că biletele la cinema sunt mult mai ieftine aici. De exemplu, un bilet la Alien: Romulus în cea mai exclusivistă sală IMAX din capitala New Delhi costă doar trei dolari, acest tarif coborând drastic în cinematografele de cartier unde spectatorii se ridică de pe scaune şi dansează în timpul interludiilor muzicale specifice filmelor indiene.

Este foarte greu să propui poveşti universale care să dejoace simultan rezervele publicului şi rezervele autorităţilor. Un astfel de film a fost Avatar, care a avut încasări totale de 2,93 miliarde, doar aproximativ un sfert din total fiind obţinut în Statele Unite. Spre comparaţie, pentru Deadpool & Wolverine procentul american e de 48%, ca şi pentru Bad Boys: Ride or Die, iar Twisters şi-a obţinut 71% din încasările totale în SUA, conform boxofficemojo.com.

Sursa foto: Deposit Photos.