Quantumania a costat 200 de milioane de dolari. Asta fără costurile de post-producție, ce nu au fost făcute publice

Efectele vizuale psihedelice au fost create de mai multe firme, cea mai mare parte a filmului fiind plasată în Tărâmul cuantic

Disney a anunțat că a cheltuit 193,2 milioane de dolari pe faza de pre-producție și de filmări pentru Ant-Man and the Wasp: Quantumania, ultimul film inspirat din Marvel Comics.

Quantumania este cel de-al treilea film din seria Ant-Man și îl are în centru pe Paul Rudd în rolul eroului omonim, care face echipă cu Michael Douglas și cu Michelle Pfeiffer pentru a-l opri pe un erou negativ care călătorește prin timp, pe nume Kang. Bugetul de blockbuster face dificil pentru Disney să intre pe profit cu un film care a câștigat la box-office mai puțin decât orice alt film Marvel, scrie Forbes. Monitorizările de încasări anunță că acesta a câștigat numai 470,9 milioane de dolari de la premiera din februarie încoace, mai jos decât predecesorii săi, fiind pe locul 25 din totalul de 31 de filme din Universul Cinematografic Marvel, așa cum sunt ordonate la box-office.

Ca încasări, Quantumania este pe locul 25 din totalul de 31 de filme din Universul Cinematografic Marvel

Sălile rețin circa 50% din încasări în timp ce restul, circa 235,5 milioane de dolari, merge la Disney. Ceea ce abia ar duce filmul pe profit dacă costurile s-ar limita la pre-producție și filmări. Ceea ce nu e cazul.

Titlul se referă la lumea Quantum, microscopică, care este un portal către alte epoci și care are tonuri de purpuriu peste peisaje deșertice. Efectele vizuale psihedelice au fost create de o serie de firme de efecte vizuale, printre care Industrial Light & Magic de la Disney, MPC și Luma Pictures. Cea mai mare parte a filmului este plasată în tărâmul Quantum, ceea ce a complicat sarcinile producătorului și a ridicat costurile peste așteptări. Disney declară că „anticipăm costuri mai mari pentru film per total, considerând și necesitatea post-producției.”