Reacții de la Cannes la premiera filmului Elvis: 12 minute de aplauze în picioare

„Mișcările de scenă ale lui Austin Butler sunt sexy și hipnotice, iar imaginile opulente sunt țesute laolaltă printr-un montaj la foc rapid și o coloană sonoră pe care se îmbină blues-ul, rock-ul, rap-ul și muzica country”

Pe 25 mai a avut loc la Cannes premiera mondială a filmului Elvis, iar publicul a aplaudat timp de 12 minute în șir drama muzicală, emoționându-l pe actorul Austin Butler, care l-a interpretat magistral pe Rege, scrie Variety. Priscilla Presley a fost la premieră, pentru a-și da încuviințarea pentru această portretizare spectaculoasă.

Povestea lui Elvis (Austin Butler) este văzută prin prisma relației sale complicate cu managerul său enigmatic, colonelul Tom Parker (Tom Hanks). Povestit din perspectiva lui Parker, filmul se adâncește în dinamica relației complexe dintre cei doi, care se întinde pe o perioadă de peste 20 de ani, de la ascensiunea lui Presley la faimă până la vedeta fără precedent care a schimbat cursul istoriei, pe fundalul peisajului cultural în evoluție și al pierderii inocenței în America. În centrul acestei călătorii se află unul dintre oamenii importanți și influenți din viața lui Elvis, Priscilla Presley (Olivia DeJonge).

Iată ce scrie presa internațională despre film.

The Hollywood Reporter scrie: Gustul lui Luhrmann vizavi de spectacol pop se vede peste tot, și ceea ce reiese este un film care reușește atât momente melodramatice cât și artificii teatrale și scene care atrag publicul. Cât despre întrebarea dacă Austin Butler reușește să întruchipeze una dintre cele mai celebre figuri ale istoriei culturii pop americane, răspunsul este un „da” fără rezerve. Mișcările sale de scenă sunt sexy și hipnotice, iar aerul său melancolic de „băiatul mamei” este amețitor, surrinzând paradoxul tragic al unei povești de fenomenal succes care se agață insistent de Visul American, chiar și atunci când acesta i se năruie în palme.

Elvis, filmul care a făcut furori la Festivalul de Film de la Cannes, are premiera pe marile ecrane din România pe 24 iunie

Colonelul Tom Parker, jucat de Tom Hanks într-una dintre cele mai dezagreabile roluri din carieră, cu o privire care îți dă fiori și cu ochi răi sclipind de sub un munte de latex, cu un accent care pare vorbitorilor nativi de engleză străin, deși se află că omul are origini olandeze, este nepotrivit în rolul de povestitor, un abuzator financiar care își folosește priceperea comercială pentru a-și controla și exploata vedetele vulnerabile, lăsându-i fără cea mai mare parte a câștigurilor.

ScreenDaily scrie: Dacă Elvis suferă de problema obișnuita a lui Luhrmann – cea a unui stil care bate fondul filmului – scenele de concert arată fără efort de ce Elvis Presley a rămas și acum celebru.

Luhrmann este un om-spectacol, și de-a lungul celor două ore și jumătate de rulaj pe ecran, Elvis ne inundă cu imagini opulente țesute laolaltă printr-un montaj la foc rapid și o coloană sonoră pe care se îmbină blues-ul, rock-ul, rap-ul și muzica country. Filmul  leagă puncte cheie din viața lui Elvis, deși nu oferă profunzime. (Relația lui amoroasă cu Priscilla, pe care a întâlnit-o pe când aceasta avea 14 ani, este în mod special tratată evaziv). Și oricât de tentant este a-l vedea pe Tom Hanks într-un rol ambiguu moral, prezența actorului de Oscar dincolo de machiaj, relația complicată între artist și impresarul său nu reușește să fie într-atât de fascinanta pe cât ar fi putut.

Publicația The Guardian notează: Luhrmann este în mod evident fie nedoritor fie incapabil să exploreze relația disfuncționala a la Jekyll-și-Hyde între Elvis și Colonelul Parker, poate pentru a evita predominarea unei dispoziții sumbre.

Surprindem punctul de plecare al lui Elvis Presley: greutățile primilor ani, influența profundă a muzicii afro, a blues-ului și a gospel-ului, zilele sale de tururi prin țara înainte să lucreze pentru Parker, succesul epocii Elvis, decizia inteligentă de a bucura majoritatea conservatoare făcând doi ani de serviciu militar, căsătoria cu Priscilla, filmele siropoase, Comeback Special din 1968 care a fost televizat și ruperea de Vegas.

Galerie poze
Filme
Persoane