Realitatea se împletește cu ficțiunea în Diseară vom ucide, un La cuțite maghiar
Regizorul maghiar Péter Fazakas, apreciat și premiat la nivel local, se întoarce cu o nouă comedie polițistă, presărată cu doza potrivită de romantism. Diseară vom ucide reimaginează narațiunea din La cuțite (Knives Out), dar cu seniori de la azilul pentru artiști.
Nu pot spune cu certitudine că scenariul lui Norbert Köbli reprezintă un omagiu adus seriei de thrillere americane, însă până și afișul este suspect de similar cu cel al primului film La cuțite. Diferența constă în faptul că detectiv devine Tolnai Tivadar, o legendă a televiziunii maghiare, cunoscut pentru interpretarea Locotenentului Radeczy în 122 de episoade, iar acțiunea se desfășoară la un cămin de bătrâni destinat special artiștilor incapabili să mai profeseze.
Venirea celui mai nou rezident, arogantul Tivadar, dă peste cap liniștita comunitate creată la Azilul Pirandello. În ciuda faptului că toți rezidenții par să se fi intersectat cu marele actor în parcursul lor profesional, el se preface că nu își mai amintește de aproape nimeni, etichetându-i drept mediocri cu voce tare. Publicul are acces la gândurile sale mai nepoliticoase prin intermediul voice-over-ului care narează la persoana 1 chiar și atunci când el tace. Atitudinea lui de superioritate nu va fi trecută cu vederea și în curând el se va găsi înapoi în pielea personajului său preferat, fiindcă moartea spontană a unuia dintre colegii lui are nevoie de răspunsuri pe care doar el este dispus să le caute.
Comedia se îmbină cu suspansul și răsturnările de situație la fel cum realitatea se împletește cu ficțiunea. Când pui un scenarist și atâția actori în același loc, linia dintre cele două începe să se șteargă încetul cu încetul. Se întâmplă totul doar în mintea protagonistului, plictisit și disperat să își retrăiască tinerețea prin intermediul îndrăgitului detectiv Radeczy? Este crima o farsă elaborată, menită să le demonstreze calitatea de actori și să distreze publicul, format din cei trei angajați ai azilului? Sau Hugó chiar a fost ucis, din motive ce așteaptă să fie descoperite? În decorul vintage al conacului, cu nuanțe predominant maronii, orice este posibil.
Fiecare dintre cei șase rezidenți are partea lui în acest joc, iar obiectele simbolice ale fiecăruia sunt prezentate în creditele de început, oferind spectatorilor indicii cu privire la ce urmează să vadă. Tânăra îngrijitoare Lili joacă și ea un rol important, fiindcă îl susține pe Tivadar în încercările sale de a deconspira totul, dar mai mult decât atât, îl ajută să se conecteze cu mătușa ei Zsuzsa, o fană înfocată ce i-ar putea oferi ceva ce nu a găsit în cele șapte căsătorii anterioare.
În final, Diseară vom ucide pare să fie mai mult despre a anihila condescendența și competiția atât de des întâlnite în cercurile artiștilor de pretutindeni. Despre cum putem încerca să ne opunem îmbătrânirii și să ne încrâncenăm, fără să stopăm procesul, sau cum putem să îl primim cu brațele deschise, știind că mintea și sufletul rămân neschimbate. Despre cum apartenența la un grup este primordială. Despre cum nu trebuie să ne oprim din ce ne place să facem și ce am făcut toată viața. Și despre cum nu suntem niciodată prea bătrâni să ne jucăm.
