Regizorul lui RoboCop lucrează la un sequel direct al filmului original

Edward Neumeier pregătește un proiect ce nu va ține cont de restul filmelor cu „poliţistul viitorului”

Scenaristul Edward Neumeier, responsabil de scenariul lui RoboCop (1987), ar dori ca publicul să uite cele două continuări ale filmului regizat de Paul Verhoven şi remake-ul lui José Padilha (Elite Squad). Într-un interviu acordat revistei Zeitgeist, Neumeier a menţionat că pregăteşte un sequel direct al filmului original, ce nu va ţine seama de restul francizei.

„Nu credeam că o să mai vorbesc de RoboCop şi peste 30 de ani… Este grozav că oamenii încă mai sunt interesaţi de personaj. Eu lucrez acum la un film nou cu cei de la MGM şi sper să mai adăugăm un sequel fracizei […]. Nu am voie să dezvălui prea multe acum. Au existat şi alte filme RoboCop, chiar şi un remake, însă cred că acesta ar însemna o reîntoarcere la vechiul RoboCop, de unde sperăm să putem merge mai departe. În mintea mea, e o continuare a primului film. E ceva, aşa, de modă veche, în această abordare”, a explicat Neumeier.

Pelicula anunțată nu are încă un titlu şi va fi interesant de văzut cine va fi ales la cârma acesteia, pentru a putea repeta succesul filmului din 1987 pe care sequel-urile şi remake-ul nu l-au putut atinge (în ciuda unor cronici pozitive primite de filmul lui Padilha).  

Filme
Persoane